Sunt zece ani de când am scris acest „basm”. O dată cam la patru-cinci ani, simt însă nevoia să-l supun atenţiei publicului, spre a fi judecat şi, în caz că m-am înşelat, admonestat. Ceea ce, iată, fac şi de astă dată.
Aşadar, a fost odată un ţăran sărac şi cinstit, român. El putea fi deopotrivă bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainean, importante fiind nu atât etnia, cât sărăcia. În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă munţi şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia. Drept care, într-o bună zi, şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu o carbogazoasă şi o gumă de mestecat. Ţăranul a gustat cu măsură din bucate şi, nerăbdător, şi-a spus păsul: „Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi, am şi păduri bătrâne. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape şapte-opt luni pe an. Ca să lucrez bine, aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sunt desculţ şi mi-e frig. Doar atât îţi cer.”
Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestuia, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: „Omule eşti desculţ şi eu te înţeleg. Dar tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de firmă vestită. Ştiu eu?… Armani, Versace… Ţine de frig, de ploaie…”
Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă spunându-şi: „Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic.” A trecut iarna şi, din gerurile ei cumplite, omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget – cel mic de la piciorul stâng – degerat. Apoi, vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul cel vechi: „Sunt desculţ. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine.” Doamna l-a privit cu înţelegere şi căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nouă-nouţă, Steilmann. „Dacă-i pe degeaba, merită s-o iau”, îşi spuse la întoarcere ţăranul cel sărac şi cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai şi, în afara altui deget de la picior, numai unul, degerat şi amputat, omul n-a avut de suferit.
A urmat primăvara, vara şi, pe când frunzele s-au îngălbenit, ţăranul şi-a amintit de doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai şi cerut unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o bască. Totuşi nu s-a dat bătut. An după an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat, s-au gangrenat şi doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viaţa.
Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, şi-a dat seama de trebuinţe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou şi strălucitor, având douăzeci şi una de viteze şi baterii solare. Omul a mulţumit şi, întorcându-se în satul său, a stârnit cu maşinăria cea arătoasă mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceştia nu găsiseră mare lucru, dar plecaseră acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frica de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul.
În prag de iarnă, ţăranul s-a pomenit astfel fără bască. Aşezat comod în căruciorul său silenţios, a pornit iar cale de nouă munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uniuni şi i-a spus: „Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi, acum la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi.” Doamna l-a măsurat din cap până la brâu – că de acolo începea căruţul – şi, gânditoare, i-a spus: „Bade dragă, eu te înţeleg… Dar, tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări… À propos… Aşa cum te văd de schilod, cred că nu mai poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască.”
BASMUL UE2
foto: Nicolae Dărămuș
BASMUL UE1
foto: Nicolae Dărămuș
Jurnalul Naţional, 14 februarie 2012

Notă:
După publicarea acestui text, iniţial în Cotidianul, anul XII, nr. 285, din 5 decembrie 2003, apoi în Academia Caţavencu, el pare să fi intrat în „folclorul urban”, circulând pe internet, fără menţionarea autorului.

Textul de mai sus face parte din volumul „INOCENȚII MARII TERORI”.
Puteți achiziționa cartea accesând linkul: http://alexandriapublishinghouse.ro/product/inocentii-marii-terori/

Nicolae R. Dărămuș

10 Comments

  • BASMUL UNIUNII EUROPENE

    • Cristi

      Din pacate UE este azi sub o mare amemintare; oricare ar fi bubele Occidentului (nimic nu e perfect pe lumea asta), legatura Romaniei cu Occidentul a iesit pe plus.
      Insa azi, frau Merkel si president Juncker monteaza TNT la temelia acestei organizatii; mai rau, la temelia civilizatiei europene. Daca actualul trend continua, nu cred ca mai e cazul sa ne facem griji. Poate ca adoratorii lui Mahomed si „bunii salbatici” din Africa ar putea avea grija mai mare de natura…Desi ma indoiesc daca ma uit mai jos:
      https://www.youtube.com/watch?v=fX73ggsMNEI -> africani devastand Italia
      https://www.youtube.com/watch?v=193lxzrJV8U -> musulmani strigand „UK go to hell”, in Anglia, tara ca i-a adoptat (min 00:30); dialogurile cu „protestatarii” sunt relevante
      https://www.youtube.com/watch?v=DFcsknrzYFk -> musulmani sarind sa bata un profesor la catedra in Uppsala Univ, Suedia. nu exista niciun motiv pt. asa ceva, oricat de jignit s-ar simti un student european, ar depune o plangere la decanat/rectorat/politie. Acesti musulmani, desi au primit toate sansele din lume, sa studieze la o univ. de top din una din cele mai tolerante tari din lume, au ramas primitivi in gandire si comportament.
      Se va spune ca am deviat de la subiectul propus. Eu cred ca subiectul propus tinde sa devina, in mod extrem de alarmant, depasit.

      • Nicolae R. Daramus

        Nu, dragul meu. Nu ai deviat de la subiect. E doar o alta fata a aceluiasi subiect: tarele uriase ale UE. Pe care le-a subliniat si criminalul Breivik. A facut crime? E de condamnat si ispaseste. A ignora ce spun insa teroristii de orice fel, de orice religie – oameni fara credinta cu totii! – este o mare si costisitoare greseala.

        • Cristi

          Trebui sa recunosc cu multa durere ca UE are probleme grave de rezolvat. Eu cred in unitatea europeana, dar ce se intampla acum in Europa e un fel de halucinatie colectiva. Trebuie sa ne trezim urgent.

    • Radu Humor

      Cel mai mizerabil lucru i se întâmplă acum „baroanei”, (această nouă uniune sovietică) urmare a aventurilor cotropitoare ale unchiului Sam, cel de peste baltă !
      Invazia aceasta distrugătoare abătută asupra Europei, provocată cu bună ştiinţă de acţiunile criminale ale SUA asupra unor ţări , poate fi considerată o declaraţie de război a SUA asupra UE !
      Şi nu se ştie cine va fi câştigătorul !
      nici măcar dacă va fi unul ….

      • Nicolae R. Daramus

        Aceasta stare de fapte (rele) , precum si bulversarea unora dinaintea raului, nu le sunt proprii numai noua (noua romanilor, adica). Numai Bulversarea si uimirea nu ajuta. Ele se cer a fi numai inceputul actiunii. A fi numai bulversat ca ti S-a spart corabia si ia apa, nu e de ajuns. Trebuie actionat. La inceput numai si macar prin cuvant. Caci „la inceput a fost cuvantul”, raspandind cuvantul si luminand pe tot mai multi.

    • Dan garceag

      Domnule ,Daramus ,,Fantastica ,fabula ,poveste, cu substrat real ,poate ar trebui prezentata la d-mnii , parlamentari ,,ptr, a studia si ei ,daca vor avea timp ,de basme,,,felicitari ptr articol plin de intelepciune ,,dar ce folos ca ,,acum noi suntem cu picioarele taiate si in carut,,,pacat ,,,

      • Nicolae R. Daramus

        Domnule Garceag, niciodata nu e prea tarziu spre a ne trezi. Trezirea nu este una de masa. In niciun caz nu trebuie inceputa cu parlamentarii. Speranta in aceasta categorie – politicianul – nu duce decat la imobilism. La ceea ce, de fapt, ingroapa spiritul. Omul de rand, odata trezit – prin educatie – isi poate impune constiinta. Este de lucru… Ceea ce putem face este sa folosim cuvantul. Numai cuvantul…Deocamdata.

Leave a Comment

Twitter

Wildlife Romania | Sistarea Totală a Vânării Ursului Brun

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 6 Months Ago

Help wanted. Vote for Cristian's chance on a #Birding trip of a lifetime! Please vote, please RT

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 8 Months Ago

Wildlife Romania | Fără să strângă, așteptând iarna

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 9 Months Ago