În Duminica Învierii, de cu dimineață, bunicii mă luau de mână ca să vedem ”pe unde s-o fi ouat cucul”. Umblam toți trei cu băgare de seamă, pândind înfiorați, ca înaintea unei nemaivăzute întâmplări… Deși, ce-i drept, cam știam eu locurile hoțomanului: lăsa un ou-două între lalelele din curte, două-trei printre frunzele de salată, altele printre păpădii. Eram contrariat fiindcă nu-l observam niciodată seara, când își făcea culcușurile, dar treceam ușor peste nedumerire… Treaba mea erau ouăle roșii, așezate-n cuiburi de fân.

43. LA ASA COCOSEL1
foto: Nicolae Dărărmuș

Le culegeam și eram fericit. De ouă multicolore, de iepuraș aducător de cadouri n-aveam habar. Îndeajuns cadou îmi era vârsta.

Nu demult, totuși, am găsit explicația ouălor muiate-n curcubeu. A fost de ajuns să arunc ochii dincolo de gardul unei gospodării bucovinene. Cucurigând subțire și fălos nevoie-mare, stăpânul haremului trona între iubitele sale, toate mult mai voinice decât el, îmbrăcate însă în culori modeste.

43. LA ASA COCOSEL2
foto: Nicolae Dărărmuș

Firește că și ele cotcodăceau smerite… Se vedea clar: erau bucuroase că le blagoslovise destinul cu așa o mândrețe de cocoșel. Ce mai, încoace-n-colo?!… Eram martorul armoniei. Când el a prins să se scuture, am dus iute aparatul la ochi. Și…

43. LA ASA COCOSEL3
foto: Nicolae Dărărmuș

Abia atunci am înțeles minunea: ouăle de Paști bucovinene nu puteau fi decât rodul iubirilor din acea ogradă…

43. LA ASA COCOSEL4
foto: Nicolae Dărărmuș

1 mai 2016

Nicolae R. Dărămuș

4 Comments

    • Radu Humor

      Foarte frumos, ingenios şi hâtru mod de a ne face şi astfel părtaşi talentului tău de a zâmbi amar şi de a regreta cu speranţă !
      P.S.
      Se pare că şi rodul iubirilor dintre concetăţenii noştri devine din ce în mai colorat …. 😉

Leave a Comment

Twitter

Wildlife Romania | Sistarea Totală a Vânării Ursului Brun

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 8 Months Ago

Help wanted. Vote for Cristian's chance on a #Birding trip of a lifetime! Please vote, please RT

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 10 Months Ago

Wildlife Romania | Fără să strângă, așteptând iarna

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 11 Months Ago