„Priveliștea violenței, dacă e în realitate sau la televizor, ne face silă, însă schimbările climatice și distrugerile pe care le provocăm mediului nu ne afectează în aceeași măsură, pentru că ele se întâmplă mult mai subtil”.
Tensin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama

De curând societatea civilă românească a fost informată despre ” Proiectul de OM pentru aprobarea derogărilor în cazul speciilor urs, lup și pisică sălbatică”, publicat pe site-ul MMAP, in 21 septembrie 2016, spre dezbatere publică.
Practic este vorba despre un fapt cronic și, deopotrivă, revoltător, care se întamplă an după an în Parlament. Faptul durează de când câteva specii de sălbăticiuni (declarate dept ”carnivore” de către oamenii de știință și ”stricătoare” de către ignoranți) au devenit, grație legislației europene, ”specii strict protejate”, adică animale a căror vânare este complet interzisă.

Ce se întâmplă este simplu și barbar: se legiferează derogări de la lege, rezultând acte normative prin care împușcarea a sute de exemplare din speciile ”strict protejate” este permisă.

Motivația oficială – dovedind că ”banii n-au miros” și că oamenii de știință (de la ICAS) și ignoranții (din Parlament) sunt pe-o mână – este cea a pagubelor, a potențialului de periculozitate asupra comunităților omenești precum și – culmea prostiei !- a faptului că habitatul natural nu mai suportă (din cauza restrângerii sale, prin invazia antropică ”civilizatoare”) numărul și densitatea indivizilor speciilor vizate . Iată cum ”mintea cocoșului” judecă în sfatul țării: dacă pădurile României se restrâng prin defrișări, trebuie uciși și locuitorii de drept ai acestora, în loc de a fi oprit – prin legi și pază – exact primul fenomen.

Motivația reală a legiferării atentatului la biodiversitatea carpatină este însă veche, banală și atotputernică : interesul firmelor particulare de vânătoare pentru uciderea contra cost – neaoș spus, pe valută – a ursului brun. Și, cum Irod a tăiat toți pruncii ca să-l taie și pe Iisus, tot așa și legislativul țării ( susținut mai cu seamă de ignoranții de știință de la ICAS-ul brașovean), ascunde sutele de urși meniți vânării, într-o masă de lupi și pisici sălbatice , vezi bine și aceste specii fiind (după creierașele acelorași inși) atît supranumerice, cât și periculoase.

ECOTERORISMUL2
foto: Nicolae Dărămuș

Ce prevede legislația europeană – adoptată și de România – în cazul amintitelor ”specii integral protejate”?; în cazul ursului brun, de pildă , pentru care interesul cinegetic este mare… Prevede că uciderea prin împușcare se poate aproba , prin derogare de la lege, doar în cazul unor indivizi bine identificați care, în mod repetat, sistematic, au afectat viața comunităților locale (așezări omenești stabile și turme).

”Principiul” după care însă acționează atât aleșii neamului, cât și acoliții lor – cercetătorii ICAS-ului brașovean – este cel al reducerii ”presiunii” acestor specii asupra comunităților omenești, prin scăderea – cu sutele de exemplare – a numărului de urși, lupi și pisici sălbatice. Este ca și cum, spre a reduce riscul crimelor și al șterpelirii portofelelor, poliția ar împușca , la grămadă, toți oamenii dintr-o piață, cu speranța că printre cei trimiși în lumea drepților se află și câțiva potențiali criminali și hoți de buzunare.

Și acum, câteva realități ”românești” necesar a fi cunoscute și recunoscute:

1. Recensămintele oficiale ale ursului brun – anume spre a se favoriza vânătoarea comercială – susțin cifre umflate ( între 6000 și 7000 de exemplare). Cele peste 500 de exemplare adulte programate a fi ucise vânătorește prin derogare reprezintă însă cel puțin o pătrime din numărul real al urșilor adulți – și apți de reproducere! – din România, care număr nu trece de 2000.

2. Exagerarea – prin mediatizarea panicată – a pagubelor și a frecvenței conflictelor dintre om și urs, precum și a celor dintre posesorii de turme și urs este o altă realitate anapoda. Dintotdeauna în Carpați aceste conflicte – absolute ocazionale – au fost prezente, iar șansa României de a mai avea în fauna sa ursul brun se cere a fi conservată printr-un sistem de asigurări și despăgubiri financiare, dublate de metode locale moderne (active, tehnice) menite îndepărtării potențialilor prădători .

3. Confictele dintre om și urs sunt generate de prezența și presiunea antropică tot mai mare asupra habitatului natural ursin. Nu se întâlnesc ciobanii cu urșii în centrul Bucureștiului…

4. Hrănirea cronică a urșilor în ”punctele de observație” este una dintre cele mai nocive practici antiecologice. Combătută drastic, de către adevarații oameni de știință, peste tot în lumea cu adevarat civilizată , ea este argumentată de către ignoranții de știință de la ICAS-ul brașovean, prin termenul de ”hrănire de abatere”: o năzărire cu iz miorițic. Chipurile, spre a se abate atenția și pofta urșilor de la turme, ei sunt hrăniți de către om, cu cereale, granule ”concentrate” , precum și cu diverse resturi din industria alimentară, de la pâine și melasă, la pește alterat, carne și…ciocolată.

foto3
foto: Nicolae Dărămuș

5. Această hrană de origine antropică , fiind – de regulă – mai gustoasă decât cea naturală , precum și extrem de ușor de găsit și consumat, produce o adevărată dependență (”drogare”) a urșilor, aceștia migrând de pe întinse suprafețe montane spre punctele de hrănire ( puncte de observație și , de fapt, deopotrivă, de vânătoare, prevăzute cu adaposturi omenești confortabile ).

6. De remarcat faptul că zisa ”hrănire de abatere” nu se face în locurile izolate, unde umblă și se adăpostesc urșii, ci strict dinaintea observatoarelor de vânătoare pomenite precedent, acestea fiind în majoritatea covârșitoare a cazurilor ”la drum auto” (drum forestier), adică amplasate la relativ joasă altitudine și fiind extrem de accesibile. Căci vânătorul – mai cu seamă cel occidental – nu este învățat cu mersul pe jos…

7. Zona acestor puncte de hrănire (observație și împușcare) constituie locul unde urșii se intersecteaza frecvent cu oamenii (muncitori forestieri, turiști) , precum și cu vitele mari, lăsate la tradiționalul păscut liber și nesupravegheat, în pășunile din marginea drumurilor de pădure și pe pâraie.

8. O dovadă flagrantă a interesului strict vânătoresc al conținutului derogării propuse o constituie intervalele în care ursul brun poate fi vânat: toamna (octombrie-decembrie) , adică atunci când turmele sunt coborâte din munte și primăvara (martie-mai), când turmele nu sunt încă urcate în munte. În aceste interval nu e cum sa fie identificați eventualii urși carnivori, pentru simplul fapt că prada lor – oile, vacile – lipsește din habitat.

BANII 1
foto: Nicolae Dărămuș

9. În contextul mai înainte subliniat, este firesc ca, deși an de an se dau aceste derogări de la lege, privitoare la speciile strict protejate – a se citi ”privitoare la urs” – și deși în fiecare an cad sub glonț sute de urși bruni în întregul lanț carpatic, în anul următor atât pagubele în șeptel cât și accidentele soldate cu victime omenești rămân la același nivel: o dovadă că ucigandu-se ”la grămadă” urșii, presupușii ”vinovați” rareori se află printre cei omorâți.

10. La falsa imagine a densității și numărului uriaș de urși în Carpați ( în ochii necunoscătorilor) contribuie aglomerarea acestora în anumite zone naturale cu fructificație bogată: afinișuri și zmeurișuri întinse, straturi de ghindă și jir, sau chiar la vedere, în livezile de meri, peri și pruni, ori la pubelele orașelor perimontane. Cum spuneam, acestora adăugându-li-se amintitele puncte de hrănire/observație/împușcare. Este vorba de un adevărat spectacol – care mediatizat impresionează – fără ca lumea să înțeleagă că urșii din aceste locuri sunt „migrați” de pe foarte întinse teritorii „golite de urși” (cum se întâmplă și in Alaska , Kodiak, Columbia Britanică sau Kamceatka, atunci când în răurile Pacificului intră somonul). Aglomerările cu pricina nefiind așadar semnificative statistic pentru realitatea densităților de urși din Carpați.

11. Drumurile forestiere și tăierile haotice de pădure, ultimele produse prin licitarea și raderea ( în cursul iernii) a unor parcele de pădure aflate în locurile cu bârloage sau ( vara) în locurile frecventate de urși , produc neliniștea habitatelor ursine, știut fiind faptul ca specia iubește sihăstriile și locurile inaccesibile. Reproducerea, hrănirea, sarcina și odihna speciei sunt astfel grav tulburate de drujbe, de TAF-uri de camioanele cu remorcă, precum și de muncitorii forestieri.

12. Culegerea la scară industriala a fructelor de pădure (de către întreprinzătorii pauperi, de către angajații firmelor de profil, de către Regia Națională Romsilva) produce o puternică sărăcire a habitatului ursin, exact în hrana naturală a acestei specii.

12. Prezența stânilor și a turmelor (în urma „privatizării” terenurilor) în pajiștile alpine dar și prin păduri constituie un alt factor de conflict, de presiune și neliniște. Este factorul care, inevitabil fiind, se cere a fi contracarat prin metodele moderne: sisteme de asigurare si despăgubire, garduri electrice, precum și pază activă (câini ciobănești în număr moderat, arme de foc nonletale – cu gloanțe de cauciuc), alte mijloace zgomotoase.

13. Uciderea cu arma (prin vânătoarea comercială)  a exemplarelor viguroase ( căutate ca trofeu, mai ales în condițiile plății paușal/exemplar, indiferent de dimensiune) produce o selecție negativă în genitorii speciei. Ceea ce va conduce în viitor, pe lângă scăzământul numeric al urșilor din Carpați, și la un scăzământ calitativ biologic. Este foarte posibil, dacă lucrurile vor evolua anapoda, ca urșii carpatini să ajungă în scurtă vreme la dimensiunea și numărul celor din Pirinei…urși ceva mai mari decât un berbec…

INCURABILA PROSTIE
foto: Nicolae Dărămuș

14. Autostrăzile – fragmentând Carpații – sunt un alt factor care, impiedicând deplasarea urșilor dintr-un masiv într-altul, va contribui la reducerea șanselor de întâlnire, reproducere și hrănire. Podurile care – uneori și rar – traversează autostrăzile sunt doar niște iluzii, praf în ochii ecologiștilor, ele nefiind folosite decât eventual si întâmplător de către fauna de mici dimensiuni. Cu totul altceva ar fi parcurgerea zonelor alpine de către tuneluri lungi, fapt care se arată deocamdată costisitor și, deci , de evitat.

15. În condițiile în care societatea civilă, biologii,cercetătorii silvici și parlamentarii nu vor înțelege realitățile mai înainte expuse, tratând cu generozitate biodiversitatea carpatină – pentru care ursul brun reprezintă un adevărat ”barometru” – ursul brun din Carpați va păși în anii următori pe calea extincției, asemenea urșilor din întreaga Europă de vest.

Situațiile enumerate mai sus au fost cele care – mânate de aceleași interese cinegetice și economice – s-au întamplat și perpetuat în intreaga Europă de vest, în secolele XIX și XX, conducând la extincția acestei specii.

foto1
foto: Nicolae Dărămuș

Subliniez: binecuvântarea de a mai avea în fauna țării (grație ”rămânerii în urmă” a României)
ursul brun (și pe celelalte carnivore mari – lupul, râsul) se cere a fi prețuită, menținută si respectată prin asumarea conflictelor, a pagubelor si prin găsirea și aplicarea tuturor metodelor moderne și eficiente. Unele au fost mai sus enumerate.

Uciderea ursului brun ” la grămadă”  și „cu program” este dovada unui grav primitivism mental.

Toate acestea ar trebui arătate și susținute nu numai de către adevărata societate civilă iubitoare de viață și de țară, cât și de către – de pildă – cercetătorii ICAS-ului brașovean și cei ai Universității Transilvania din același oraș… Ii pomenesc pe aceștia întrucât ei au monopolizat de zeci de ani ”opinia științifică” și autoritatea privitoare la tema acestei dezbateri. Cu de la cine putere si cu ce autoritate, nu am înțeles…Și, mai ales, nu se știe….

DOI SALBATICI 2
foto: Nicolae Dărămuș

Nicolae R. Dărămuș

Nicolae R. Dărămuș

15 Comments

    • Nicolae R. Daramus

      O seama de cititori ai acestui material, oameni cu bune intentii, intreaba de ce nu sunt tranchilizante animalele care sunt „in plus” (fata de ce sunt in plus?…) si de ce nu sunt vandute si transferate in padurile altor tari care le-au pierdut din fauna.
      Inaintea de toate trebuie tinut cont de realitatea acelor tari , caci simpla prezenta a unei paduri nu inseamna habitat natural, liniste, izolate si hrana. Acele tari de aceea au pierdut aceste specii din fauna (ma refer la carnivorele mari), fiindca intregul habitat de acolo nu le-a mai suportat (cum se va intampla si la noi, daca nu intelegem, ca natiune generoasa, acest aspect , invatand din pataniile vesticilor). Daca (presunand ca s-ar vinde si s-ar face efortul prinderii, transportului, relocarii etc.) am transfera cativa ursi in Elvetia sau Germania, in cateva saptamani ei ar fi fie ucisi de traficul rutier, fie ar face pagube sau victime omenesti (padurile fiind foarte accesibilizate prin poteci de bicicleta, drumuri, sosele , autostrazi, amenajari turistice, ferme cu bovine si ovine etc) incat s-ar impune (sub presiunea populatiei afectate) uciderea lor. „Mecanismele” ignorantei guvernate de bani , lacomie si „civilizatie” functioneaza la fel oriunde. Acum e randul Romaniei sa isi arate fie intunecimea, fie lumina… Si e de observat ca vesticii au facut pace numai cu ierbivorele si cu „animalele dragute”.
      Referitor la aspectul salbaticiunilor „in plus” din Carpatii romanesti, trebuie inteles ca de indata ce un habitat le-a produs, inseamna ca ele nu sunt in plus decat in hartiile unor ignoranti de birou, de prin ICAS, ministere, parlament, interesati de vanatoarea pentru trofee si pe valuta. Ca sa nu fie „in plus” trebuie ca omul sa le respecte casa (padurea) in intregul ei. Nu poti muta oamenii unui vechi si asezat cartier de case demolat in blocuri de locuinte, goale, „numai pereti”, pretinzandu-le sa traiasca de a doua zi „normal” si strict acolo… E destul , de pilda, ca un om sa incerce sa gaseasca intr-o padure hrana necesara cateva zile la rand (numai! – merita facut experimentul) spre a vedea ce efort cere gasirea ei. Caci omul si ursul sunt… omnivori. Si sa nu uitam ca ursul , la cele 300 de kg necesita mancare, nu gluma… /kg corp… Singura solutie este respectarea habitatelor naturale, fara a le „civiliza” : accesibiliza si folosi excesiv (drumuri, pasunat, amenajari turistice, culegerea industriala a fructelor salbatice), concomitent cu sistarea vanatorii pentru trofee, cea care faca selectie negativa in genitorii valorosi. La frontiera dintre Franta si Elvetia, de pilda, iarna se schiaza printre capre negre… Partiile lacomilor intreprinzatori din ambele tari si clientii lor au cuprins totul… Unde sa se mai fi retras , bietele animale?… Ca mai sus era numai cerul?… Tot in Elvetia – tara bancilor, a vacilor si oilor, unde e „un nivel de trai ca-n Elvetia”- la limita muntilor Jura, in urma cu 3 ani, un ras fusese destinat impuscarii fiindca omorase niste oi. Comunitatea cinegetica locala era in culmea fericirii… Pana la urma a fost tranchilizat si bagat intr-un tarc… Da rasu’ lumii cu rasul asta, botezat Luna!… „Cunosc niste oameni mult mai interesati de bani decat saracii : cei bogati” scria Oscar Wilde si nu se insela. Bogatii sunt rai de paguba…

      • Nicolae R. Daramus

        Poate ca, gratie si interventiei dumneavoastra si a prietenilor dumneavoastra, tragedia nu se mai intampla si de asta data…
        Puteti trimite petitii domnului Nicolae Manta (la Min. Mediului) pe adresa nicolae.manta@mmediu.ro. Trimiteti si cereti numar de inregistrare! Va multumesc.

    • Ionel Onofras

      Poate unul dintre cele mai complcte si documentate mesaje pe care le-am citit la adresa aberantei legi privind uciderea prin impuscare a unui efectiv important de animale salbatice! Felicitari domnule!

      • Nicolae R. Daramus

        Va multumesc, domnule Onofras!
        Cred insa ca exista si nadejde cata vreme cei ca noi nu-si abandoneaza crezul si Credinta.
        Toti acesti intreprinzatori (patroni ai firmelor cinegetice, arendasi ai fondurilor de vanatoare) sunt insi extrem de puturosi, de falosi si de lacomi, fara a sti insa sa faca ceva (din mainile sau din spiritul si talentul lor).
        Au avut relatii, bani si s-au privatizat „pe ursii tarii”… Pe patrimoniul viu, pe darul Celui de Sus : viata (viata salbatica, in acest caz).
        Ursii, cerbii, salbaticiunile sunt pentru ei – ca si oamenii (din subordine adesea) – doar resurse : de bani, de imbogatire, de huzur…
        Si uite ca nu le-a iesit cum au planuit… Ca ursii au ajuns specie „strict protejata”. Poate ca si oamenii vor ajunge candva specie protejata de… lacomia plutocratilor…
        De aceea presiunea pe legislativ (sosita din minister, prin astfel de propuneri) este mare.
        Merita vazuti la chip si la apucaturi insa si expertii din ministerul de resort… al mediului…Ca din creierasele lor de „experti” sunt fatate aceste aberatii…

        Cert este ca oamenii din cinegetica (varfurile) sunt invatati cu bani multi. Poseda vile, masini scumpe si isi uzeaza sanatatea (din fericire!) in chermeze vanatoresti, toate platite prin moartea inocentilor din codri!!! Repet : fiind vorba de insi care nu stiu sa faca nimic! Stiu insa sa vanda si a cumpere… Si pe amploaiatii ministeriali si pe parlamentari.
        Dar luati seama la soarta acestor lacomi…Raul facut li se intoarce intotdeauna in acesta viata.

    • Radu Humor

      „Ce prevede legislația europeană – adoptată și de România – în cazul amintitelor ”specii integral protejate”?; în cazul ursului brun, de pildă , pentru care interesul cinegetic este mare… Prevede că uciderea prin împușcare se poate aproba , prin derogare de la lege, doar în cazul unor indivizi bine identificați care, în mod repetat, sistematic, au afectat viața comunităților locale (așezări omenești stabile și turme).”
      Frăţia omului nu numai cu codrul, ci şi cu sălbătăciunile lui ! 😉
      Nu ştiu câţi dintre oameni ar fi întrebuinţat acel atât de frumos ” indivizi” în locul mult mai obişnuitului „exemplare” de urşi ?! Încă o dovadă de dragoste şi respect pentru necuvântătoare şi o palmă pe obrazul cuvântătorilor cu putere de decizie în România zilelor ce le trăim, cum ştim fiecare mai bine, sau mai …distructiv şi zadarnic !
      P.S.
      Felicitări pentru articol !

    • G.R.

      Trist este că nu se aude nici o voce din lumea academică. De la nici o facultate de biologie, geografie, mediu. Nu-mi fac nici o speranță că ar apărea vreo voce de la facultăți de silvicultură. Despre Academia Română, pas. Probabil c-ar trebui desființată prin decret.
      Poate părea o întâmplare (la fel cum întâmplare poate părea amânarea șmecherească a adoptării planurilor de management ale ariilor protejate sau legislația de mediu cu prevederi urmuziene pe alocuri), însă este o oglindă pusă în fața noastră: lași și fără vreo idee de viitor. Să curgă sânge, ca-n anii 1950-1970: acesta este timpul nostru istoric, de fapt.

    • Ghita Bizonu'

      Poate un nurmar de ursi ar trebui „retrasi” Ursii gunoieri de pe Valea Prahovei care prea s-au naravit la viata suburbana..

      Insa ciudat ca nimeni nu obsrva psocole salbaice.. Ce pagube produc ele? Altele decat in cazul soarecilior … si iepurilor salbateci Hai poa se mai intalnesc cu vrei gaina . Perociol ? Care? Pm atac de pisica salbateca ? E vre-un caz documentat?!
      Atunci de ce?
      Si primele stiri se referau si la rasi. Acum nu.. Insa eu tot ma mir – .. rasii sunt extrem de rari si de furtivi. Cei care uita de sicretie sunt „executati” pronto insa astia indiscreti sunt f rari . Atunci ce rost are cota la ras ?! [pagube nu prea fac … ca nimalele domestice nu inmgtrachiar ata de adanc in padure incat s aajunga la indegeara rasului.. ] Atunci ce chcichirez?

    • Radu Humor

      ADRIAN NASTASE October 2, 2016 at 7:56 am REPLY
      Radu Humor,
      Cele mai bune sfaturi in materie de gestionare a populatiilor de ursi bruni le dădea presedintele Chirac. E adevărat, după ce numărul ursilor ajunsese in Franta la doi – omorâti si aceia din greseală de un vânător speriat. Inalta Curte nu imi mai dă voie să fiu vânător asa incât in calitate de ne-vânător cred că trebuie să existe un anumit echilibru intre numărul de ursi (lupi,râsi, pisici sălbatice) si arealul existent. In conditiile in care suprafetele de pădure s-au redus cu 25%, păstrăm acelasi număr de ursi? Cu consecinte bune si rele. Consecinte bune – vor fi mai usor de filmat de către reporterii englezi in vizită la pădurile virgine. Consecinte rele – intâlniri mai dese intre ursi si populatia din zonele de deal unde ursii călătoresc pentru a-si găsi mâncarea. Dar, sigur, mai bine decât pădurarii români stiu subiectul reprezentantii organizatiilor “patru labe”.

    • pop vasile alexiu

      Ce grijulii sunt toti Ceii ce posteaza si cei ce ne fac sa credem ca au grija Mediului-Padurilor si populatiei padurilor nu numai Ursi Porci Mistreti….Braconajul Animalelor-Pasarilor-Pestilor si toate acestea cu sprijinul Guvernului-Politicienilor poi daca au vandut Uzine-Fabrici-Copii-Pamantul Tari de ce Tiriac siStraini fac Macel in Padurile Tari fintca Politicienii Corupti au vadut TARA.

    • Justinian Tiberius

      Din cate imi aduc aminte administratia Nastase a facut primele aliante cu Schweighofer Holzindustrie.
      E o dovada de mare cinism sa spui acum ca populatia ( ma rog, n- am nici o retinere sa-i spun si popor) de ursi trebuie ” adaptata ” la suprafetele de padure reduse. E ca in bancurile proaste in care o baba e impinsa in jos pe scari si intrebata imediat de ce se grabeste.
      Cam in genul asta de Logica ne aflãm. Animalele salbatice sunt de vina ca oamenii nu sunt in stare da-si administreze gunoaiele.
      Dar sa revin la Nastase Adrian, cred ca ar trebui sa semnam o petitie la Sf. Petru pentru a- l retrograda pentru incompetenta pe Ingerul Pazitor care l-a salvat pe fostul prim ministrier de la ” Accidentul – Cu- Pusca – De- Vânātoare – Inainte- De – Arestare”

      Justinian Tiberius

      • Nicolae R. Daramus

        Dragul meu, toti platesc pentru faptele lor in aceasta viata.
        Cred ca fostul premier Bombonel plateste – dincolo de treaba cu puscaria si te miri ce recuperari de daune (pecuniare) prin starea sa interioara si prin karma pruncilor sai. Grea. Fara indoiala ca face fata din cand in cand in public Dar…
        Asadar, depresia si uimirea sa ca tocmai lui , „barbatului de tara”, „barbatului de succes”, „barbatului puterrrrrnic” i s-a intamplat asemenea rusine ( de la pseudosinuciderea stiuta , la puscarie si „umbra politica”) nu sunt de ignorat.
        Faptele rele se aduna si se intorc asupra faptasului.
        Priveste vietile „notoriilor de succes”… Aici si aiurea… Ba legati , judecati si „ascunsi”, ba eliberati… Ba internati (fictiv) prin spitale, ba internati „pe bune”…
        Imi amintesc de Dinu Patriciu, bietul… De ficatul lui „second hand”… Tocmai lui , la banii lui sa i se intample asa ceva?… Ani in sir , cand il vedeam la televizor, cautam pe chipul lui o unda de lumina… Nimic…
        Sa ii privim deci cu compasiune si sa ii iertam pe acesti nenumarati neputinciosi, caci ei si-o fac singuri… Compasiunea si iertarea nu presupun insa nerostirea adevarului. Ceea ce m-am straduit sa fac si in aceste cateva randuri.

    • Ciprian

      Imi este scarba de toti conducatori ca au ajuns in ziua de azi sa omoare niste ursi fara vina care vroia sa mearga inapoi de unde au venit ma rog la dumnezeu ce sa intamplat cu ursul asa sa se intample si cu cel care la impuscat

Leave a Comment

Twitter

Wildlife Romania | Sistarea Totală a Vânării Ursului Brun

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 5 Months Ago

Help wanted. Vote for Cristian's chance on a #Birding trip of a lifetime! Please vote, please RT

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 7 Months Ago

Wildlife Romania | Fără să strângă, așteptând iarna

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 8 Months Ago