MOARTEA VINE NEMTESTE 1m
foto: Anca Dărămuș
Erau doi inşi ca vai de capul lor. Păreau tată şi fiu. Îmbrăcaţi cu ce aveau mai rău pe acasă, aşa cum se merge la pădure, coborau din obcină alegând drumul printre fagi. Slab şi ciolănos, între două vârste, părintele trăgea după el o teleguţă scundă, încărcată cu uscături groase cât braţul. Păreau găsite. Dintre ele, la urmă, se iţeau capetele unor lemne lungi şi verzi, tăiate cu securea. Pruncul, netrecut de vreo 10-11 ani, umbla ostenit în urma încărcăturii, purtând pe umăr un topor. Când au ajuns la povârniş, băiatul s-a agăţat de vârful unei bârne şi, proptindu-şi ciubotele în tină, a ţinut o vreme „contră”, spre a nu se prăvăli povara peste înaintaş. I-am ajuns din urmă, i-am salutat şi am trecut înainte. În drum însă m-am oprit, spre a-i aştepta. Voiam să îi fotografiez.
Au apărut în soare în sfârşit: doi bucovineni amărâţi, ca mulţi alţii întâlniţi în umbletul meu codrean; o imagine diferită şi tare departe de spoiala amalgamului atât de drag politicienilor şi jurnaliştilor idilici care amestecă până la saţietate mănăstiri, cioareci, ouă încondeiate, meşteri populari şi Vicoveancă, cu încă pe atâta plictisitoare fală. Departe şi de imaginea jafului „ca-n codru”, adevărată de data asta, însă ilustrată prin nesfârşite şiruri de remorci cu molizi, luând calea străinătăţii.
MOARTEA VINE NEMTESTE 2m
foto: Nicolae Dărămuș
Oamenii se apropiau anevoios, fiindcă pe roţile metalice ale tărăboanţei noroiul legase un strat gros, împănat cu frunze vechi. S-au oprit şi, cu coada toporului, copilul a prins să cureţe clisa neagră şi lipicioasă, luminând fierul. Tatăl m-a văzut ridicând aparatul la ochi şi, ferm, mi-a strigat că nu vrea fotografie. Îmi aruncase o uitătură urâtă şi l-am înţeles: arătau rău, a sărăcie lucie, cea care multora le induce şi un soi de mândrie duşmănoasă şi ursuză. Gafasem: ori îi fotografiam discret, că aş fi putut, ori deloc. Fusese sfidare în gestul meu şi m-am grăbit să îi şterg urmele. Am intrat in vorbă împăciuitor, dându-i dreptate.
Fiindcă se odihneau, am întrebat apoi de unde sunt. Locuiau în Valea Moldovei, un sat proptit în coasta munţilor Stânişoarei, acolo unde râul, lărgindu-şi lunca spre răsărit, scapă din îmbrăţişarea obcinelor. Un sat sărac în conştiinţa colectivă a regiunii, umbrit de păduri. Am mai vorbit de una, de alta, privind şoseaua apropiată pe care automobilele şi TIR-urile îşi purtau iureşul, zbuciumând frunzele lizierei cu sorbul din urma lor, cel a cărui putere ajungea până la noi. Pesemne că de aceea m-am pomenit întrebându-l pe om ce părere are despre autostrăzi. Dacă sunt utile, dacă ne trebuie, sau nu. „Păi cum să nu ne trebuiască?! Sigur că-s bune!… Să intrăm şi noi în rând cu lumea” a sunat răspunsul fără dubii. Cred că l-a mirat întrebarea şi, recunosc, nu m-am ostenit să-i desluşesc întrebările aflate îndărătul ei. Am zis ceva despre „camioanele astea” şi mi-am văzut de treabă. M-am întors de vreo două ori, privindu-i. Tatăl trăgea, copilul împingea. Încordaţi şi cenuşii s-au făcut tot mai mici, până i-a ascuns cotul drumeagului.
Într-un foarte urmărit show de televiziune, un om cu destul umor şi tupeu în verb, sesizând corect ridicolul oamenilor publici, are frecvente tresăriri civilizatorii, ce-mi amintesc de opinia amărăştenilor mei. Autostrăzile României, puţinătatea lor şi ritmul lent al construirii acestora constituie laitmotivul la care se întoarce mereu, sincer si pe când nici nu te aştepţi. Însă, spre deosebire de săracii care trăgeau la mână teleguţa, el este posesorul unui automobil modern şi, cred, un şofer cumpătat; fapt dedus din criticile sale vehemente la adresa vitezomanilor cu gipane. El însă nu e singurul nemulţumit. Şi cu alte prilejuri televizate, iubirea de autostrăzi şi frustrarea lipsei lor ocupă spaţiile de emisie, iar patosul notoriilor invitaţi – analişti, jurnalişti şi politicieni – cu toţii pledând la unison pentru umplerea ţării cu imense benzi de asfalt, dovedeşte că subiectul li s-a lipit de conştiinţă „ca marca de scrisoare”. Fie că sunt „prima generaţie în pantofi”, fie că sunt vechi orăşeni, şoferi sau pietoni, fără excepţie, oamenii îşi doresc autostrăzi. Motivele, absolut monotone, sunt aceleaşi: stricarea maşinii pe drumurile proaste, iuţeala deplasării şi argumentul suprem: securitatea traficului.
Cu doi ani în urmă intrasem în Germania rulând dinspre nord. Mă întorceam dintr-o Scandinavie vie şi nesfârşită, unde, pe şosele obişnuite, trecusem de Cercul Polar, către ţinuturi unde Dumnezeu era încă acasă: unduiri de păduri închizând orizontul, râuri gigantice şi lacuri în care, vară fiind, cerul nu-şi stinsese astrul defel, născând ziua din zi. Printre ele, drumuri neasfaltate, bine întreţinute, păstrând în lutul lor urma elanilor, renilor, urşilor şi glutonilor.
Era noapte şi ploua. Pe autostrada germană rulam cu viteza impusă de gloata maşinilor de elită prizonierului unui trafic fără limitări de viteză, pe un beton impecabil. Din când în când, zeci de minute, ceasuri, staţionam însă. Elicoptere, echipaje de poliţie, ambulanţe cu girofar şi sirenă, strălucitoare şi hiperdotate, se hărniceau grijulii din toate părţile. În răstimpul celor opt ore de porniri şi opriri am numărat cinci accidente în lanţ şi peste patruzeci de automobile sfărâmate şi însângerate. Totul era fără de cusur: până şi moartea trăia „nemţeşte”.
MOARTEA VINE NEMTESTE 3m
foto: Nicolae Dărămuș
Jurnalul Naţional, 18 decembrie 2011

Textul de mai sus face parte din volumul „INOCENȚII MARII TERORI”.
Puteți achiziționa cartea accesând linkul: http://alexandriapublishinghouse.ro/product/inocentii-marii-terori/

Nicolae R. Dărămuș

2 Comments

  • NICOLAE R. DĂRĂMUȘ: MOARTEA VINE „NEMŢEŞTE”

    • Radu Humor

      Dacă se face un calcul al suprafeţelor, doar agricole, scoase din uz prin aceste suprafeţe folosite pentru deplasarea (mai9 rapidă a unor bipezi cu caii lor putere, s-ar putea să nu mai renteze atât de mult construirea acestor autostrăzi. Dar dacă se iau în calcul sumele fabuloase ce se câştigă de pe urma (ne)realizării lor, vom vedea că sunt aducătoare de profituri inimaginabile: Nu şi celor care nu mai pot trece de pe o oparte pe alta spre a-şi lucra ogoarele !
      Poate că o teleguţă, trasă de alţi doi năpăstuiţi ai soartei, probabil tânărul ajuns părinte şi copilul ce i se va naşte ( după cum merg treburile ) va reuşi să învingă diferenţa de nivel creată de magistrală ( şi nu numai!) şi-i va permite altui iubitor de natură să-i fotografieze în toată „splendoarea” lor, datorată unei bunăstări prea mult aşteptate !
      Dacă nu cumva, cei doi vor sfârşi sub roţile vreunei moderne remorci ce transportă bucată cu bucată pădurile noastre în buzunarele lor !
      Moartea naturii şi moartea omului ce a asistat nepăsător la uciderea ei. prostească şi criminală !

Leave a Comment

Twitter

Wildlife Romania | Sistarea Totală a Vânării Ursului Brun

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 6 Months Ago

Help wanted. Vote for Cristian's chance on a #Birding trip of a lifetime! Please vote, please RT

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 8 Months Ago

Wildlife Romania | Fără să strângă, așteptând iarna

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 9 Months Ago