„Priveliștea violenței, dacă e în realitate sau la televizor, ne face silă, însă schimbările climatice și distrugerile pe care le provocăm mediului nu ne afectează în aceeași măsură, pentru că ele se întâmplă mult mai subtil”.
Tensin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama

Trecusem de zeci de ori prin fața locuinței. Nu o bănuisem acolo și, dacă vreun cunoscător mi-ar fi spus de ea, l-aș fi contrazis cu siguranță. Tot ca un cunoscător. Nu de alta, dar nu era cum,…

66-o-dimineata-potrivnica-2
foto: Nicolae Dărămuș

nu era logic ca el să-și facă adăpostul la doar zece metri de iureșul șoselei. Că m-aș fi înșelat și că realitatea era alta și perfect potrivită acelui loc, aveam să înțeleg doar  în dimineața în care l-am găsit lovit de mașină,  la vreun metru de panglica asfaltului.

66-o-dimineata-potrivnica-1
foto: Nicolae Dărămuș

De la el până în coasta ascunsă sub arbuști și mărăcini se lungea o cărăruie subțire, abia vizibilă prin iarba înrourată. Am căutat… Dincolo de ea, sub peruca de crengi, ni s-au deschis porțile măruntului său regat subpământean, cu intrări ”măturate”  căci e știut: cei din neamul lui sunt tare harnici. Nici frunzele căzute și nici alte ”gunoaie” – oricît ar fi ele de naturale –  n-au ce căuta în ”casă” și pe ”alee”… Sunt harnici și prevăzători, dovadă fiind și brațul de fân menit frigului din iarnă. Că nu pot însă prevedea și înțelege  netrebnicia omului, e o altă față a minții lor pure. Atât de puțin folositoare uneori.

Dincolo de drum se aflau o droaie de bunătăți; bunătăți firești, pe care omul nu pune preț, fiind tare obișnuit cu ele: apa unui pârâiaș, malul cu muri încărcați,  o pajiște presărată cu roadele dulci ale unui păr. Adică  ”tot ce-ți trebuie” ar fi zis el, dacă ar fi vorbit. Câteva dintre ele puteau fi duse în ”cămară”, una nicidecum: apa. La ea trebuia mers zi de zi. Cum a făcut mereu, atent,  până în dimineața când un pripit a apăsat accelerația în goana spre serviciu. Era un bursuc mare…

66-o-dimineata-potrivnica-3-era-un-bursuc-mare
foto: Anca Dărămuș

Sosisem de  trei săptămâni în Franche Comté  – ținutul cașcavalului cu același nume,  unde la mare cinste sunt miile de văcuțe (urmate de câini și pisici) – și mă interesasem de la localnici de fauna acestuia. ”Nous avons beaucoup de chamois, beaucoup de chevreuils, mais trop de renards et de blaireaux…– mi s-a explicat. ”Nous avons”- adică ” noi avem”, urmând enumerarea caprelor negre și căpriorilor, care erau din belșug și a vulpilor și viezurilor care erau ” prea”. Cert este că toate sălbăticiunile erau ”în proprietate”, nicidecum nu existau pentru ele însele.

Despre bursuci am aflat că sunt prea mulți  întrucât produc ”des ennuis et des dégâts”- necazuri și pagube deci. Concret, care erau necazurile și pagubele, nu am aflat. Sau, mai bine zis, ce am aflat nu mi-a părut a fi nici necaz și nici pagubă:  că unora bursucul le strică peluza , că altora, rar,  le mai ia câte un ou din cuibare. Ba chiar se întâmpla ca bondocul gospodar să râvnească la strugurii copți sau la cartofii din vreo grădină, făcându-și mărunte provizii. Oricum, în opinia mea, oricare dintre  dintre hoțiile sale merita acceptată, de dragul de a-l avea vecin. În ținutul cașcavalului comté  însă, cetățeanul european nu-mi împărtășea ”slăbiciunea”. Se simțea păgubit, chiar dacă nu era nici pe departe nevoiaș. ”Cunosc niște oameni mult mai preocupați de bani decât cei săraci: cei bogați”,  scria Oscar Wilde.

Am încercat să aflu prejudicii mai serioase de pe internet. Altă dezamăgire!… Dar dezamăgire, nu glumă! Pagubele erau aceleași, însă forumurile despre metodele de luptă cu bursucul ocupau pagini intregi, alături de filmulețele despre prinderea în capcane sau, mai simplu, uciderea lui. Ultima, culme a prostiei… sau a cruzimii  – caci adesea ele merg mână-n mână – are în Franța chipul tradiției țărănești din evul mediu și se cheamă ”le déterrage des blaireaux”; însemnând scoaterea bursucului din pământ. Considerată drept sport – cu echipaje, cronometre și arbitri –  practica a fost interzisă abia în anul 2014. Ferită de ochii lumii ea însă mai are loc și în prezent. Uneori, cu acord oficial, prefectul regional putând să ia decizia peste lege, motivând-o prin pagube. Ce nu face omul pentru alegătorii partidului său?… Plus că nu te poți pune cu tradiția!

Regulile acestei crime sunt grobiene,  asemenea ”sportivilor” și sculelor. După identificarea vizuinii, cei doi-trei membri ai echipajului – merită să le vedeți fețele! – astupă intrările, înfundându-le cu găleți. Scuipă-n palme, pun mâna pe târnăcoape, cazmale și  lopeți și dă-i bătaie! … Groapa crește, pământul scos se adună pe margine, din biped se vede tot mai puțin și, dacă pe chipul ignar n-ar străluci asudat fericirea de a ucide, ai putea spune că e groparul calic al unui țintirim sătesc. El îngroapă însă omenia, dezgropând inumanitatea umanului. Când bursucul nu mai are unde se retrage și în gaură apare coada sau botul, un tovaraș odihnit îl înhață zdravăn cu un clește de fierar. De unde apucă. E un clește cu brațe lungi, căci viezurele poate mușca amarnic,… bietul. Scos și trântit în țărâna udă, el e ținut ferm,  spre a fi ucis de câini sau, în cel mai bun caz, e ”mântuit” cu o lovitură de ciomag. De pe margine, arbitrii europeni apreciază iuțeala, eficiența, îndemânarea și condiția fizică a țărănoilor. La o astfel de competiție pot lua parte sute  de echipaje, inocenții asasinați fiind  mult mai numeroși. La Cluny, în 2009, se înscriseseră în competiție 70 000 de ”sportivi”.

Trebuie că tare caraghios am putut părea automobiliștilor  ce mă zăriseră căzut pe gânduri sau fotografiind sălbăticiunea. Era un fapt banal, iar locuința din coastă, la doar zece metri de iureșul șoselei era la fel, căci asfaltul își strecurase limbile otrăvite peste tot în sălbăticie.

66-o-dimineata-potrivnica-4-crud-soarele
foto: Nicolae Dărămuș

Crud, soarele scurta umbrele luminând pășunea din care clinchul clopoțeilor bovini înviora văzduhul. Inutil, își rătăcise o rază și-n ochiul adormit.

66-o-dimineata-potrivnica-5-inutil-o-raza
foto: Nicolae Dărămuș

Era o dimineață potrivnică morții.

Nicolae R. Dărămuș

2 Comments

    • Petronela Bob

      De-aia tindem spre Pamantul Nou, unde nu va mai fi nici durere, nici tipat, nici lacrima, nici suferinta; unde toate vor coabita asa cum le-a creat Dumnezeu: om si animale, curati, pasnici, recunoscatori. Dumnezeu este dragoste. Oamenii inca nu.

Leave a Comment

Twitter

Wildlife Romania | Sistarea Totală a Vânării Ursului Brun

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 9 Months Ago

Help wanted. Vote for Cristian's chance on a #Birding trip of a lifetime! Please vote, please RT

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 11 Months Ago

Wildlife Romania | Fără să strângă, așteptând iarna

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 11 Months Ago