Când i-am descoperit bârlogul era toamnă și fruzele arborilor, abia pălite de frig, îmbrăcau încă steiul.


foto: Nicolae Dărămuș

De data asta însă zăpada era stăpână… Și, semn că alegerea fusese înțeleaptă, intrarea grotei lui rămăsese uscată, neatinsă de viscol. Îmi alesesem bine pândele și, ba de ici, ba de colo, am văzut clar totul…


foto: Nicolae Dărămuș

Când a ieșit în lumină a stat câteva clipe, ca năucit de strălucirea albului și, cu un salt lung, s-a pomenit în troianul de sub stâncă… Cam adânc pentru un aristocrat ca el!… Surprins de baia pufoasă, a pășit larg spre neaua subțire, scuturându-și tălpile pe rând, ca de te miri ce spurcăciune, și s-a-întins cât era de lung… Și era!… S-a tras spre vale pe labele dinfață și, frecându-și burta de covorul rece, a lăsat picioarele să-l urmeze blege, neputincioase, ca abia legate de trup. S-a ghemuit apoi, arcuindu-și spinarea spre bolta de cetină și a căscat îndelung… Buzele s-au retras o clipă, dezvelindu-i caninii lungi și menghina carnasierelor: scurt, dar perfect ferăstrău. S-a așezat pe coadă, ”cățelește” și, asemenea mai micilor surate din neamul său, a prins să se spele. Își umezea labele dinainte pe rând – părând mereu nemulțumit de rezultat – le trecea peste bot, peste pleoapele lăsate, peste frunte și urechi, o dată, de două ori,… de nenumărate ori, până când, după semne doar de el știute, lucrarea fu perfectă… Și totuși, câteva ajustări, ca mânuind un piaptăn nevăzut, mai fuseseră trebuincioase…
A pornit apoi spre piciorul stâncăriei, pășind cu băgare de seamă, alegând pas cu pas cărarea. Rotunde, precum niște imaculate flori cu petale împuținate, urmele și-au scris mersul șerpuit, treaptă după treaptă. Jos a ezitat: grămădit de vânt, omătul i-ar fi ajuns la bărbie…Trunchiul unui brad doborât de stihii i-a venit însă în întâmpinare. Și am înțeles: ca stăpân al locurilor, cunoștea bine puntea. O folosise pesemne de atâtea ori spre a ajunge la buza înaltelor faleze sub care umblau caprele negre…


foto: Nicolae Dărămuș

Dar unde-i fiara? – ar putea să întrebe cineva pe bună dreptate, citind povestea…Acestuia i-aș răspunde: fiara nu-i… Nu am fotografiat-o. I-am găsit numai povestea, scrisă limpede, cu alb pe alb. Nu o știe nici măcar soția, care mă fotografia de zor pe când îi deslușeam ”secretele”. Acum o află și ea: deodată cu dumneavoastră. Și pare o poveste de râs…


foto: Anca Dărămuș

Nicolae R. Dărămuș

Leave a Comment

Twitter

Wildlife Romania | Sistarea Totală a Vânării Ursului Brun

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 2 Months Ago

Help wanted. Vote for Cristian's chance on a #Birding trip of a lifetime! Please vote, please RT

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 4 Months Ago

Wildlife Romania | Fără să strângă, așteptând iarna

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 5 Months Ago