Înserările sfârșitului de august cădeau tot mai pripite. În după-amieze blânde Soarele, adunându-și puterile din urmă, risipea lumina panicat de apropierea nopților grele. Apoi, sorbit de nevăzute și adânci văzduhuri, luneca iute dincolo de zări, însângerând cerul. Era ceasul lor: al discreților vânători fără vină: ulii șorecari și vulpile.

Sub streașini de frunze, adunasem căldura ca o șopârlă… Nemișcat. Când răcoarea umbrei m-a învăluit, nu departe și-a oprit zborul întâiul pândar: îmbrăcat în zale ușoare, cu privirea aspră și gheare necruțătoare: vie statuie a înșelătoarei tihne. Numai șoarece să nu fii!…


foto: Nicolae Dărămuș

Dincolo de el, la sute de pași, o vulpiță ieșise din codru. Adulmecând, năzuia spre aceleași prăzi.


foto: Nicolae Dărămuș

O vedeam abia, prin ochiuri de frunzare. Am s-o chem – mi-am spus. Și am chițcăit… O dată, de două ori… Urechile au prins zvonul și piciorușele s-au zorit spre ispită. De acum treaba era simplă: nu trebuia decât să o aștept, privind-o prin obiectiv. Dar ce umblet grăbit avea, drăguța!… Așa-i…Foamea dintr-astea face… Totuși ceva-ceva a făcut-o să șovăie. Să-i fi dus vântul miros de om?… Numai asta putea fi. Și ce aproape ajunsese!… Despărțiți de cortina verde și tremurătoare ne-am studiat țepeni, fiecare așteptând mișcarea celuilalt. N-am cedat, dar boarea și-a încheiat misia, păcăleala n-a mai ținut și prin plasa clorofilei i-am mai zărit o clipă unduirea.

Eram iar singur… Dar nu!… Ca de atâtea ori, m-am simțit privit. M-am întors încet și, la vreo 40-50 de pași, l-am văzut pe el. Era perfect! Ba și mai și! … Drept care pe loc l-am botezat: Mai Mult ca Perfectul. Nu-i pentru cin’ se pregătește, ci pentru cin’ se nimerește – mi-am zis. Chițcăisem convingător așadar.
După prima declanșare cred că m-a deslușit, fiindcă s-a uitat țintă în obiectiv.


foto: Nicolae Dărămuș

Era însă prea sigur pe el ca să plece. Și, minute în șir și-a arătat autoritatea. Aveam de a face cu stăpânul locului. Se întindea, se ghemuia, ședea, se culca-n iarbă, se ridica iar învolburându-și impunătorea coadă încât ar fi stârnit până și invidia unui păun… Și o lua iar de la capăt. Ce mai?!…Numai că nu-mi zicea: ”Uite, acum ai ce fotografia, ai de ce te minuna!… N-o mai regreta pe tinerica aceea!”


foto: Nicolae Dărămuș

Obturatorul țăcănea blând, imaginile se adunau și toți eram mulțumiți. Iar când am trecut de păduri, Soarele mi-a amintit că, totuși, multe i se datorează. Merita și el o fotografie.


foto: Nicolae Dărămuș

Nicolae R. Dărămuș

Leave a Comment

Twitter

Wildlife Romania | Sistarea Totală a Vânării Ursului Brun

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 9 Months Ago

Help wanted. Vote for Cristian's chance on a #Birding trip of a lifetime! Please vote, please RT

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 11 Months Ago

Wildlife Romania | Fără să strângă, așteptând iarna

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 11 Months Ago