UNABOMBER3
foto: Nicolae Dărămuș
În aprilie 2011, la Cluj fiind, o monstruoasă armată de utilaje înghesuite pe o alee din cartierul Mănăştur, mi-a amintit de Manifestul Unabomber. Coincident, la începutul lunii se împliniseră cincisprezece ani de când autorul său, Theodore Kaczynski – absolvent de Harvard şi geniu al matematicii – fusese arestat, după ce, începând din 1978, terorizase America prin bombele sale artizanale. La începutul lunii se împliniseră cincisprezece ani de când se afla închis pe viaţă într-o închisoare de maximă siguranţă, plătind pentru crimele sale, şi tot atâta timp trecuse de când manifestul scris de el se afla în atenţia opiniei publice internaţionale, fiind studiat în universităţile americane.
„În România Unabomber nu face explozie”, scrisese însă cineva într-un cotidian, arătând că acest tragic personaj, destinul şi acţiunile sale, ca şi manifestul – veritabilă demonstraţie de viziune generoasă şi conştiinţă contemporană, cuprinzând 231 de paragrafe – nu şi-au făcut loc în mass-media şi nici în conştiinţa publică românească, ocupate şi preocupate de scălâmbăielile publice ale unor Columbeanu, Zăvoranu, Udrea şi ale altor umanoizi sau de zeflemelele zoioase ale preşedintelui Băsescu.
Utilajele acelea motorizate, ocupând agresiv aerul străduţei clujene, îmi arătau – a câta oară? – că Ted Kaczynski avusese dreptate: sistemul tehnologic funcţiona perfect. Invadându-ne spaţiile, acaparându-le, modificându-le, el pompa banii publici şi resursele Pământului în buzunarele lacomilor ignoranţi ai lumii: magnaţii producţiei tehnologice, dezvoltatorii şi marionetele lor interesate: politicienii. Un adevărat triunghi al uciderii Terrei.
În urmă cu doar douăzeci de ani, pentru asfaltarea măruntei străduţe clujene şi pentru ridicarea trotuarului, ar fi fost de ajuns nişte lopeţi şi târnăcoape, câteva roabe şi un „cilindru” compresor. Lucrul s-ar fi săvârşit omeneşte, în linişte, iar manopera – oferind locuri de muncă – ar fi însemnat costuri mici şi calitate, iar pentru „braţele de muncă”, siguranţa zilei de mâine.
Acum nu s-a mai putut aşa. Musai, sub pretextul slujirii omului, sub cel al progresului şi dezvoltării, maşinăriile unei societăţi private, cumpărate pe bani grei de la producător, trebuiau amortizate. Cu orice preţ: al costurilor, al poluării şi al şomajului. Municipalitatea a decis şi „banii dumneavoastră” – mulţi, mult mai mulţi decât în cazul târnăcoapelor – au luat calea executantului; iar pentru lobbyul făcut, nu puţini dintre ei s-au rătăcit şi în conturile aleşilor decidenţi. Gazele de eşapament au umplut văzduhul, trepidaţiile au încercat la greu temeliile clădirilor, iar bornăiala nenumăratelor motoare „specializate” a cutremurat din zori şi până în noapte apartamentele. Dar ce poate însemna asfaltarea unei mărunte străduţe sau chiar a unui întreg cartier?…
Ochii politicienilor, ai dezvoltatorilor şi ai fabricanţilor de tehnologie vor rătăci hulpavi pe hărţile ţării. Degetele acoperite cu ghiuluri vor urma traseele unor poteci de munte, ale unor drumeaguri codrene, ale unor albii de râuri, tot mai sus, spre izvoarele acestora. Grăsanii cu cefe groase se vor apleca asupra hârtiilor şi crucile ghiolbane, din aur masiv, se vor bălăngăni peste simboluri cartografice care – în minţile lor încărcate cu zerouri şi invadate de colesterol şi alcool – în nici un caz nu vor însemna arbori, ape cu păstrăvi, vizuini de bursuci şi poieni sihăstrite. Toate astea vor însemna numai „oportunităţi” pentru noi „proiecte”: şantiere pe bani publici, mulţi de împrumut, căci băncile şi FMI-ul atât aşteaptă, ori pe „bani europeni”, care tot publici sunt.
Am spus-o nu o dată: „deştepţii” deschid drumuri şi proştii umblă pe ele. Alţi dezvoltatori şi alţi politicieni lihniţi, bogaţi – dar vrând să fie „mai bogaţi decât X” – vor împărţi între ei terenurile, vor defrişa, vor turna betoane, asfalt şi hotelurile, pensiunile, parcările şi pistele de schi vor strâmtora sălbatic viaţa sălbatică din toate părţile, asemenea unui ucigător laţ invizibil. Apoi vor urca „la munte” şi plebeii, bucuroşi că pot ajunge acolo în automobilele luate pe credit, cele din ale căror difuzoare manelele se vor duela aerian cu fumul grătarelor cu mici. Din calea tuturor, pădurile, apele limpezi şi necuvântătoarele se vor retrage mereu, până ce vor ajunge doar în amintiri.
UNABOMBER1
foto: Nicolae Dărămuș
Zidul Berlinului nu a căzut de dragul democraţiei. Cum nu se poartă de dragul democraţiei nici războaiele în numele acesteia. Sistemul tehnologic se sufocă mereu, mereu este în crize, are nevoie de noi guri de aer. Iar capitalismul globalizant i le oferă: noi resurse şi noi spaţii populate, însă fără conştiinţă civică, în care să îşi împrăştie otrava. Viaţa nu contează.
UNABOMBER2
foto: Nicolae Dărămuș

Jurnalul Naţional, 19 iunie 2011

Textul de mai sus face parte din volumul “INOCENȚII MARII TERORI”.
Puteți achiziționa cartea accesând linkul: http://alexandriapublishinghouse.ro/product/inocentii-marii-terori/

Nicolae R. Dărămuș

Leave a Comment

Twitter

Wildlife Romania | Sistarea Totală a Vânării Ursului Brun

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 6 Months Ago

Help wanted. Vote for Cristian's chance on a #Birding trip of a lifetime! Please vote, please RT

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 8 Months Ago

Wildlife Romania | Fără să strângă, așteptând iarna

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 9 Months Ago