NEAGRA BROSTENILOR
foto: Nicolae Dărămuș
Cândva, într-un text intitulat „Omul-urs” scrisesem despre asaltul „civilizaţiei şi progresului” asupra ecosistemului forestier montan, facilitat de tehnica ajunsă pe mâna bogaţilor proşti.
Dinaintea acestei agresiuni, aici şi aiurea, omul iubitor de linişte şi reculegere, respectând lucrarea Celui de Sus, natura, se retrage mereu înăuntrul ei, dar spaţiile care îi rămân sunt tot mai puţine. Când nu pier, fac la fel şi sălbăticiunile, trăind şi ele cu măsura bunului simţ. Şi încheiam: „Din când în când ursul, asaltat în sihăstriile sale ultime, ripostează. Atunci, ziarele şi tele- viziunile urlă despre un urs ucigaş şi despre victima sa. Când şi discretul om-urs va fi asaltat în aceleaşi ultime bastioane vii şi verzi, va riposta şi el pesemne, iar ziarele şi televiziunile vor urla despre un ecoterorist. Apoi, prompt, «corul sistemului» – civic, jurnalistic şi juridic – îl va declara nebun şi îl va izola sau închide în vreo puşcărie de maximă siguranţă.”
Într-un ziar central am găsit apoi relatarea jurnalistică despre uciderea râului Capra, din munţii Făgăraşului, prin hidrocentralele private ale unor onorabili infractori argeşeni şi despre proiectele – peste 3000 la număr – care vor înmormânta în conducte imense alte zeci de râuri alpine, primele vizate fiind Oticul, Buda, Topologul şi Vâlsanul. Sălbăticiunile acestor râuri – păstrăvi şi lipani – trăind doar în apă, nu se pot retrage şi mor.
Fără a mă iluziona la nivel de ţară asupra numărului cospiritualilor care înţeleg drama naturii, vehemenţa comentariilor de cititor mi-a atras însă atenţia. Acolo, în pagina cotidianului, nu erau puţini cei care doreau cu ardoare – deschis sau mai voalat – pedepsirea cu moarte a ecoteroriştilor cu manşete albe. Erau la mijloc doi îmbogăţiţi nesătui, banali „fii ai Argeşului”, din categoria afaceriştilor de succes, care trăiesc numai spre a strânge averi şi a sfârşi apoi, brusc, fie în atac de cord, fie în vreun accident motorizat cauzat de pofta lor de adrenalină.
Le-am văzut şi feţele. Codul Penal mă împiedică să descriu în public ce spun explicit chipurile despre mintea şi inima lor, capitolele calomniei şi insultei veghind şi la drepturile neomului. Cert este însă că urarea românească „Să-ţi fie inima, precum ţi-e căutătura”, fără complicate speculaţii psihanalitice, freudiene sau lombroziene, se potrivea întru totul fizionomiilor acestor umanoizi. Îmi era clar şi de ce în minţile lor îşi puteau închipui că au dreptul să confişte râurile unei ţări.
În săptămânile de pe urmă am fost de câteva ori pe râul Neagra Broştenilor din judeţul Suceava, unde, cu sprijinul interesat al primarului din Broşteni, asupra unei ape patrimoniale stă sabia aceleiaşi iniţiative private. Discutând cu oameni din partea locului – unii chiar cu pretenţii – reacţiile lor s-au împărţit între nelămurirea unui „Şi ce e rău în asta?”, resemnare – „Înseamnă că rămânem fără râu” – şi descurcatul personal: „Dacă e aşa, îmi scade fântâna… Trebuie să-mi trag apă din coastă.” Prin captarea unui izvor, adică printr-un alt delict de mediu. Nici unuia nu îi trecuse prin cap să se opună, să se întrebe, să mă întrebe măcar ce e de făcut.
OMUL
foto: Nicolae Dărămuș
SANTIER
foto: Nicolae Dărămuș
Nelămuriţilor le-am explicat cum m-am priceput mai bine care sunt consecinţele. Au rămas tot pe a lor, bălmăjind amabil că, totuşi, „ne trebuie curent electric”, că „în fond nu e nimic rău”. Erau complet străini şi insensibili la drama de mediu, la orice frăţie cu codrul, cu apa, cu ce este încă viu pe vale: păstrăvi, lostriţe, lipani, vidre, cerbi şi frumuseţe. Acea „frumuseţe naturală” – cum o numea Romain Gary – însemnând viaţa sălbatică neatinsă, cu totul altceva decât imaginea plată, „frumoasă” şi moartă a unei ilustrate de concediu.
Theodore Kaczynski, poreclit Unabomber, cel care protestase violent şi prin crimă împotriva tehnologiei care, ajunsă pe mâna proştilor cu bani, ucide viaţa sălbatică, stă acum închis pe viaţă într-o închisoare de maximă siguranţă din statul Colorado. Manifestul său, denunţând cancerul tehnolatriei şi al societăţii de consum, este studiat însă în universităţile americane. Asta face diferenţa. Întrucât una este necesara pedeapsă pentru crimă – asumată dinainte chiar de făptuitor – şi cu totul altceva este continuarea şi tolerarea fărădelegii iniţiale, eterna provocare ce conduce mereu la o crimă cu acte-n regulă. Ecoterorismul „legal”, cel cu manşete albe, este această fărădelege iniţială.
Un erou român care ar pedepsi violent fărădelegea legalizată, ar sfârşi uitat. Mai grav, ipoteticul său manifest – generos, patriotic, aflat în slujba vieţii – ar fi complet ignorat apoi. Dovada o face nesfârşita ciorovăială fără obiect şi proiect a politicienilor ţării – cu toţii aparţinând aceleiaşi specii de închipuiţi făloşi – în vreme ce râurile de munte şi pădurile pier. Asemenea petrecăreţilor de pe Titanicul în scufundare, românii notorii şi, deopotrivă, plebeii nu observă răul la timp. De aceea, aici, eroii nu au căutare.
Şi totuşi, inocenţii din râuri şi păduri, cu râuri şi păduri cu tot, trebuie apăraţi.
ALBIA SECATAm
foto: Nicolae Dărămuș

Textul de mai sus face parte din volumul „INOCENȚII MARII TERORI”.
Puteți achiziționa cartea accesând linkul: http://alexandriapublishinghouse.ro/product/inocentii-marii-terori/

This post is also available in: Engleză

Nicolae R. Dărămuș

3 Comments

    • Nicolae R. Daramus

      Nu e prima data cand, pe blog , se isca o coincidenta temporala… de la Cel de Sus.
      Acum e scadent sa postam „Aici eroii mor degeaba”, un text despre sacrificiul celor dedicati Naturii, care in Romania sunt lasati singuri in cele din urma.
      Iata , la ora actuala, situatia lui Gabi Paun atacat si ranit de prostii lacomi si ignoranti, pe Raul Alb Retezat.
      Textul e din 2011 (Jurnalul National), cand , dupa nenumarate texte de presa (J.N., Kamikaze) , reportaje (Pro TV), am avut sprijinul prefectului de Suceava (Sorin Arcadie Popescu, inginer silvic cu vocatie ! ) si lucrarile au fost sistate; prin decizie judecatoreasca, cu consecinte rele si la ora actuala asupra acestui OM profund responsabil, iubitor de Natura si Tara.
      Acum, din santier si captare, nu se mai vede aproape nimic.

Leave a Comment