ATINGEREA IMPARATULUI 2 p
foto: Nicolae Dărămuș
Dimineţile mele „la cocoşi” încep cu un ceremonial monoton în căsuţa de la munte. Flacăra în lampă, mâna pe soba sleită, hainele reci, cizmele amorţite şi cafeaua sorbită iute fac parte invariabil din el: palide obligaţii trupeşti. Faţă de ele, aşezarea aparatelor în rucsac, a briceagului la centură şi a lanternei în buzunar capătă dimensiunile unor gesturi de profesionist al aventurii, poate al riscului: pădurea va fi neagră, întunericul deplin, liniştea strivitoare, nu se ştie… Lipsa unei arme de foc, firească în singurătăţi, vine cu farmecul ei contradictoriu: fericirea are uneori nevoie de incertitudini „periculoase”.
O oboseală seacă se află în gesturi, fiindcă nopţile îmi sunt întotdeauna „albe”, ucise de nerăbdare. Dar osteneala va trece. Gândurile, puţine, gravitează în jurul „locului bun”. S-au scurs zeci de ani de când, urcând „la cocoşi”, ştiu bine că nu am cum cunoaşte „locul bun”. Cel puţin în prima dimineaţă. Eventual, îl pot bănui. Prefer totuşi să refuz hazardului vreun rol în alegerea acestei dintâi pânde. Clişeele rotitului din primăverile trecute şi o misterioasă inspiraţie de care mă cred în stare – deopotrivă, experimentală ştiinţă de „iniţiat” – sunt elixirul cu care îmi adorm luciditatea. Eu nu mă joc. Eu ştiu…
Greu, pulverizând liniştea, cocoşul a „căzut” în padină. Zborul fusese scurt, tăind pieziş aerul, cu asprime de aripi vânjoase. La zece paşi, grăbit, şi-a început dansul, revărsând strofe „tocate” unele dintr-altele, ca dintr-un preaplin adunat în somn. Cu el acolo, noaptea îşi pierduse puterea: în jurul trupului de tăciune ud, brusc, întunericul pălise. Imponderabilă, pasărea plutea în bezna dintre arbori, cu mişcări reţinute, încordate, de oficiant al unui ritual secret cu reguli stricte. Aproape, totuşi departe pentru puterea „blitzului”. Răbdare aşadar. Se va apropia poate şi atunci …
Alt zbor a erupt îndărătul meu. Înfiorat, i-am simţit turbulenţa într-o verticală înfiptă la rădăcina cioatei de care stau lipit. Cu zgomot înfundat, acolo amuţise ropotul aripilor. Ne despart trunchiul şi, pesemne, un pas ori doi. Linişte. A tăcut şi gotcanul cel harnic, aşezat dinaintea mea. Inima mi se grăbeşte de capul ei… M-aş întoarce. Cu greu rezist ispitei, ştiu că pot strica totul, dar ce fotografie: cocoş de munte înfoiat, de la un metru! Şi ocaziile se răzbună, e lege. Sunt sigur că, ras cu pământul, „războinicii” s-au zărit şi se studiază.
Grav, nou-sositul dă glas. Toacă prelung, nerăbdător şi „notele” par să iasă din lemnul ce-mi dă sprijin. Celălalt pare intimidat: cloncăne stins şi rar. „Al meu”, hotărât, prăvăleşte alte „vorbe de ocară”. Tocilează. E prea de tot: mă voi întoarce să-l văd. Doar schiţez mişcarea fiindcă, odată cu liniştea nouă, ca trecut în ireal, trebuie să cobor privirea. Bărbia mi-e în piept şi mâinile mi s-au ridicat singure, parcă spre a face loc: umflat cât se poate, ţanţoş şi pus pe sfadă, cocoşul trece la o palmă de mine. Marginea cozii îmi atinge cizma şi, în scurtimea clipei – atavism curat! – vreau să-l prind. „Se zbate şi-i stric penele!” mă fulgeră gândul.
Mi-am amintit apoi de aparatul atârnat la gât. Declanşez pe când îmi părăseşte adăpostul, iar în vizor trăieşte o clipă coada lui: un evantai negru, punctat cu alb. Adversarul s-a retras şi, rămas stăpân, cocoşul e „al meu”. Se întoarce şi îmi pozează de la cinci paşi. Cetinile din prim plan albesc sub „blitz”, dar nu contează. Este! Dă roată, asigurându-şi frontierele vremelnicei sale împărăţii, în vreme ce ochiul de foc, din când în când, îl luminează.
Ziua îşi strecoară printre arbori fumul incert. Cocoşul s-a oprit la douăzeci de paşi. Mă limpezesc: pe sub „pelerina” mea de cetină adversarii se văzuseră bine, iar norocul mă ajutase: fusesem exact pe linia dreaptă a turnirului. Sau, nu… Ştiusem. Alesesem „locul bun”.
De departe, mai declanşez o dată. Expunerea e lungă, imaginea mişcată, culorile pulverizează şi recompun pasărea. Şi un titlu-omagiu, trimiţând gândul la altă artă: „Impresie, cocoş de munte”.

Textul de mai sus face parte din volumul „INOCENȚII MARII TERORI”.
Puteți achiziționa cartea accesând linkul: http://alexandriapublishinghouse.ro/product/inocentii-marii-terori/

This post is also available in: Engleză

Nicolae R. Dărămuș

1 Comment

    • Tiberius Marco

      O pagină frumoasă scrisă de un autentic talent. sunt uimit cum se pot armoniza atătea talente și calități la un singur individ, să fii inacelși timp doctor , muzician sau scriitor. Sincere felicitări !!!

Leave a Comment

Twitter

Wildlife Romania | Sistarea Totală a Vânării Ursului Brun

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 2 years Ago

Help wanted. Vote for Cristian's chance on a #Birding trip of a lifetime! Please vote, please RT

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 2 years Ago

Wildlife Romania | Fără să strângă, așteptând iarna

@https://twitter.com/wildliferomania

  • 2 years Ago