Sunt nevoit să rog a fi crezut pe cuvânt. Unul ca Jung m-ar crede, însă mi-ar vorbi despre sincronicitate. Cum eu prefer altă explicație, am să povestesc doar cum a fost. Adică, adevărul gol-goluț. Tocmai renunțasem la pescuit. Prinsesem câ
Fericirea serii începuse cu gustul durabil al unei căni de ceai. O datoram unui vechi prieten. Bătrâna colibă răsărită-n cale, jocul flăcărilor, ceaunul în care fierbeau lujerii de zmeură și poveștile noastre – unele ruginite, dar vii R
Am zărit-o prelingându-se peste grâul cât degetul… Binoclul mi-a lămurit apoi intențiile fiarei. Departe de orice așezare omenească, sălbăticiunea vâna. Dar ce camuflaj!… Ipotetica victimă se afla cu siguranță undeva pe direcția mea
Sunt întâmplări care-și cer rostirea doar în gând, prin cuvinte pe săturate, așa cum , aparent, se învălmășesc în emoțiile pure; când de fapt nu sunt învălmășiri, ci tăceri limpezi și tari, născute din ordinea celestă. Pe buze ajung
Când am coborât la pârâu m-au cuprins în dansul lor: o dezlănțuire a vieții de nerefuzat: pe cât de discretă, pe atât de tulburătoare. Crezusem că sunt singur. Îmi auzisem doar pașii până atunci, într-o liniște deplină. Prelingându-
Începutul fusese toamna. Era o zi fără vânt, când din fagul bătrân s-a desprins o frunză. Gălbui-roşcată, a plutit lin culcându-se nu departe de trunchiul celui care o născuse şi pe care îl hrănise. Ploi mucede i-au înfrânt culorile, i-a
Piciorul mi se hărnicise pe frână de îndată ce l-am zărit. Mașinile localnicilor însă treceau gonind pe lângă el, semn că stăpânii lor erau obișnuiți cu minunea. foto: Nicolae Dărărmuș Privit de la distanță, atrăgea prin vigoarea bl
În Duminica Învierii, de cu dimineață, bunicii mă luau de mână ca să vedem ”pe unde s-o fi ouat cucul”. Umblam toți trei cu băgare de seamă, pândind înfiorați, ca înaintea unei nemaivăzute întâmplări… Deși, ce-i drept, cam ș
Înserarea mă găsise cocoțat într-un pin. Așteptasem în poiană mistreții, poate vreun căprior… Dar cum ”nu-n toată ziua-i duminică”, nicio sălbăticiune nu-și croise potecă prin luminiș. Noaptea era aproape și, pe când mă preg
Aparatul foto îmi adusese imaginea aproape, reducând cadrul. Mama și pruncul erau acolo, bucuroși de ”clipa de acum”. Lumea lor, cât oglinda unui lac carpatin, cât a unui șuvoi de munte cu păstrăvi (altă lume!…), alergând cristalin sp
Când am observat-o în buza pârâului, am pornit ca tras cu ața spre ea. Privirea ei, ca un reproș trimis cerului, m-a țintuit însă, oprindu-mi pașii în șuvoi. De fapt ea nici nu mai era altceva decât via privire a morții. foto: Anca Dărămu
Dimineţile noastre „la cocoşi” începeau cu un ceremonial monoton în căsuţa de la munte. Flacăra pusă-n opaiț, mâna pe soba sleită, hainele reci, cizmele amorţite şi o îmbucătură luată-n pripă făcând parte invariabil din el: palide
Reveneala pământului le e părinte. Ridicându-și tulpinile lângă pâraie ori pe margini înșelătoare de mlaștină, cohortele lor – ca niște pui de Soare – străjuiesc trecătorile. foto: Nicolae Dărămuș Jos, la umbra lor e răco
În zbor, poposind apoi pe frunze ori pe vreo fragilă tijă vegetală, observarea libelulelor îmi stârnește o contemplare ușor tensionată. Oricum, cu totul alta decât înseninarea trăită la vederea fluturilor, a lucrului albinelor, deopotrivă di
Chipurile pasagerilor, făcându-și selfie-uri, trăind sau mimând degajarea ”de vacanță”, pălăvrăgind zglobiu, fumând sau sorbindu-și băuturile răcoritoare, mă trimiseseră la pupa feribotului. Zbuciumul mării sub lucrul motoarelor ce vi
Noaptea fusese geroasă, iar dimineața mă găsise așteptând vulpea. Era ceasul fumuriu la care, în alte zile, o văzusem de departe trecând pe-acolo spre pădure. Acum, în sfârșit, mă aflam în drumul ei, pitit între tufișuri desfrunzite. Prom
Din bătrâni se știe că ”dacă anu-i bun, la-nceputul lui mai e prima coasă”. Acolo unde poienile sunt iertate totuși, sfârșitul lui mai vine cu explozia de culoare a verii. E vremea la care, în blândă tovărășie, florile sălbatice arată
Vreme de peste o lună am lipsit din urbe. Am lipsit și de la întâlnirea nocturnă cu Cuțulina & fii. Când le-am descoperit culcușul era în preajma Bobotezei și chiar era ger. Se apropia miezul nopții și parcul era pustiu. Chioșcurile cu du
La vederea lor, nu m-am putut abține și l-am sunat : ”Dragule, n-ai să mă crezi!… Știu că e cald în țară… Iar aici e zăpadă de peste-un metru… Suntem pe pârtie, dar, ghici cu cine schiem? Cu cine crezi că ne-am întâlnit
Trecuseră câteva săptămâni de când văzusem o căprioară ieșind din desișul de rogoz. Aflat în mijlocul poienii, el ocupase rotund un loc ”moale”, unde sub pasul apăsat mustea apa. Zăbovisem atunci peste un ceas în preajma postății ca p
