Singur și sigur
Stânele coborâseră de două săptămâni și golul alpin era gol… Fără oameni, fară oi și, mai ales, fără câinii ciobănești – adesea doar niște nefericiți mereu flamânzi, pe măsura stăpânilor. Din umbrarele văii se ridica sp
Ca între frați
Locurile unde pădurea a fost darnică cu mine se îmbracă de la o vreme într-o adevărată mistică. Sunt poieni pieptănate și largi, încrucișări de cărări tenebroase, luminișuri mărunte unde la un ceas anume păienjenișul ramurilor stârneș
Pe urma vânătorului
O observasem din șosea, iar iureșul automobilelor nu părea să-i deranjeze prânzul. Știam însă că oprirea mașinii în dreptul ei ar fi alungat-o în pădure și, cum părea prea ocupată cu înfulecatul, n-am voit să-i stric bucuria. Totuși lum
Idilă celestă
Culcat la o palmă deasupra lor, am vrut să-i mângâi. Chiar îmi băgasem mâna în apă… foto: Cristian Grecu Un gest anapoda, caci aș fi tulburat idila. M-am ridicat. Iatacul fluid unde îndrăgostiții păreau să ignore orice pericol, îmi a
Libelula sau… clipa de acum
Sunt mulți ani de când am fotografiat prima libelulă și știu cât de bucuros am fost. Am privit uimit detaliile alcătuirii ei dumezeiești – mărind imaginea pe ecran – și, deși le cunoșteam, văzute de atâtea ori în fotografiile
Câteva clipe sunt de ajuns…
Pășisem neauzit până-n lizieră, iar la vederea lui – șezând ”cățelește” cu capul plecat între brânci – am crezut că doarme. foto: Nicolae Dărămuș Fusese un aprilie grăbit, cu ploi scurte și amiezi caniculare, iar el, cu o
Ritmul tihnei
Păstrăvii nu păreau interesați de mincinoasele mele oferte. Era cald și după alergătura dimineții prin albie, când lunecând pe creștetul bolovanilor, când escaladând versanții acolo unde apa întrecea cizmele, iarba măruntă a malului îmi
O binevoitoare prudență
Coboram grăbit, privind printre coroanele pinilor marea. Vălurind larg, întinderea fluidă trimitea nădejdi azurii prin aerul amiezii, prizonier al cetinilor încremenite sub vipie. Pășeam neatent, chemat de răcoarea undelor, când am auzit: ”A
Bipezi patrioți pe ”motoare”
În golul alpin am ieșit de cu dimineață. Un covor de merișoare însângeraseră povârnișurile până pe culme: binevenită invitație la un desert sănătos și tihnit… Bucuroși de bunătăți culegeam cu nasu-n pământ, nemaiavând ochi pentru
Ultimul zbor
Când aștepți cântecul cocoșului de munte, trezirea codrului e mereu aceeași. Ține o jumătate de ceas, nu mai mult. E răstimpul în care trăiești liniștea. O simți de îndată ce ți-ai oprit pașii și, stingând lanterna, te-ai așezat la r
Un croitoraș se legăna
Ierburile poienii se ridicau până la subțiori. Viguroase și dese ca peria, opuneau pasului grozava lor încâlcitură, pricinuită de vânt și ploi. Vremea rea abia se încheiase, iar el părea să sărbătorească faptul. Sta cocoțat în spicul une
Curiosul
Nu cred să ne fi despărțit mai mult de 10 pași când l-am observat. Până atunci mersesem totuși fără zgomot, rod al învățului meu cu singurătățile carpatine, unde discreția e legea dintâi; acolo adesea-mi părea că, deși sunt singur,
Prinși
Starea de contemplare – proprie omului vechi, dar atât de uitată de cel modern – se trezește-n ultimul atunci când privește o fotografie ”de natură”. Supraviețuind între asfalt și betoane, imaginea vieții sălbatice – p
Ce face ăla?
Mă prinsese amiaza în grădină… O amiază de toamnă, păstrând în aer ceva din astenia verii, promițând și răcoare prin molcome fuioare de vânt, presărate cu fluturi. foto: Nicolae Dărămuș Eram aplecat asupra unuia și potriveam cadru
Ca-n fabulă
”Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,/ Se plimba o coțofană/ Când în sus și când în jos”- zice George Topârceanu. Cine nu-i cunoaște versurile?… foto: Nicolae Dărămuș Mi le-am amintit când am văzut țarca mișunând pe lâng
Verde curat
E destul să te așezi în iarbă și să privești. Nu… Nu să șezi scrutând zarea, furat de gânduri. Nicidecum! Așa n-ai făcut nimic și degeba ai ieșit ”la iarbă verde”. Așează-ți capul între flori și vezi. Da, vezi!… Acolo, în
Impresie, sturzul de iarnă
Părăsite de zăpezi, pădurile încă dormeau sub lumina rece a iernii. Niciun foșnet, nicio zbatere de crengi nu tulburau cuprinsul. Însetate de căldură, rămurișurile străluceau în amiază, strângând Soarele cu nesaț, privirea rătăcindu-se
Vaierul singurătăților
Țipătul ciocănitorii negre, un vaier ascuțit prelungit în ecouri stranii, aduce singurătăților alpine un plus de singurătate. La scurt timp după ce-l auzeam, vedeam și pasărea. Zbura iute, ”zigzagând” printre molizi, iar toaca măruntă a
Vestitorii Învierii
foto: Nicolae Dărămuș Până nu demult, undeva pe valea Bistriței Aurii am avut o căsuță din lemn, acoperită cu draniță. Crezusem că ea va deveni ”loc de creație”, unde lipsa curentului electric, a apei la robinet, împreună cu mugetul ce
Pripas
Când l-am întâlnit, era binişor după ora prânzului. De la casieră aveam să aflu că fusese părăsit la ușa magazinului de cu noapte. L-am observat abia când era să-l calc. Am păşit peste el, larg, dezechilibrându-mă, fiindcă mișuna netul
