INCREDERE 1m
foto: Nicolae Dărămuș
Pe Vasile l-am cunoscut de curând şi, câştigându-mi încrederea, i-am lăsat casa pe mână. „Pe mână”, în cazul lui, e un fel de spune. Întâi, fiindcă Vasile nu are mâini. Nu e ciung, ferească Sfântul!, ba dimpotrivă, e chiar foarte abil. Apoi, întrucât eu cred că el este adevăratul ei stăpân, eu fiind un oaspete destul de rar, tratat, e drept, cu multă îngăduinţă. Dacă nu chiar cu prietenie. Dar, să încep cu începutul.
Undeva, în munte, mi-am ridicat o căsuţă de vacanţă. Când am pornit-o, legănat de vanitate, o sortisem „creaţiei”, cum ar face oricare condeier, cât de neînsemnat ar fi el. Inspiraţia nu avea să îmi lipsească, fiindcă, la nici o sută de metri curgea Bistriţa Aurie, colcăind de lipani, păstrăvi şi vidre, iar toamna se întâmpla ca din padina mea să ascult boncăluitul cerbilor, răzbătând de dincolo de râu, unde nu ajungea satul. Căci, trebuie să o spun: mi-am construit căsuţa la o margine de sat, nu în vreo pustietate codreană, oamenii neavând de ce se statornici acolo unde locuiesc sălbăticiunile.
Nu mi-am „tras” curent electric, iar felinarele, lămpile cu petrol şi câteva lanterne suplinesc cu succes această „lipsă” de vreo cincisprezece ani încoace. Nu am nici „apă curentă”, drumul cu găleţile până la pârâu sau la izvorul rece din coastă însemnând binevenită trudă, deşi numai sedentar nu sunt. Sau poate tocmai de aceea.
La început am mers mai des acolo. Cu câte o undiţă, vag asuprind păstrăvii cu Mepps-uri cât unghia şi muşte artificiale, sau cu aparatul fotografic în urma cerbilor, cocoşilor de munte şi caprelor negre din căldarea Lalei, căci promontoriile sud-estice ale Munţilor Rodnei se ridicau nu departe, pe orizont.
De la o vreme am prins a urca tot mai rar la căsuţă. Locul, vremurile se schimbaseră. Din râu scoteam însă tot mai des în cârlig izmene, „pempărşi” şi pufoaice, asta când linguriţa nu îmi cădea pe covoarele de pet-uri strânse în vâltori. Răriţi de vânători, şi cerbii au dat glas tot mai slab.
INCREDERE 2m
foto: Nicolae Dărămuș
Inerţia unei „tradiţii”, speranţa, amintirile – cine ştie?, toate la un loc – mă fac totuşi să urc în septembrie „la cerbi”. Aşa l-am cunoscut pe Vasile, acum câteva zile.
Era limpede că venise pe lume în casa mea şi, cum până atunci nu mai văzuse om, era convins că omul e bun. L-am găsit dimineaţa pe masă, umblând de colo-colo, în largul lui. A mirosit bunătăţile: o bucată de caşcaval, biscuiţii, pâinea, sarea, salata de vinete. S-a oprit şi s-a ospătat netulburat din ce i-a plăcut şi nu avea E-uri. Eram la o jumătate de metru de el. Vorbeam tare, râdeam de purtarea lui de stăpân şi gazdă – ceea ce şi era de fapt – dădeam roată mesei, spre a-l prinde cât mai fotogenic. Apropiam aparatul la o palmă, declanşând blitzul în ochii lui ca două mărgele scânteietoare. Nu îmi avea grija. Forfotea printre bucate, prin farfurii, se oprea, gusta, pornea iar, găsind pesemne că mâncatul cu furculiţa este, totuşi, prea elegant. Apoi, într-un târziu, plictisit de atâtea instantanee oferite, s-a decis la o ultimă demonstraţie. S-a dus la marginea mesei. Până jos, hău nu glumă! De altfel mă întrebam cum ajunsese pe masă, fiindcă nu îi observasem escalada, iar construcţia acesteia nu i-o permitea nicicum. Ajuns la capătul tăbliei, l-am văzut mărunţind din picioruşele dindărăt, adunându- şi trupul cât degetarul, scuturându-şi codiţa, aşa cum fac… pisicile înaintea saltului. Doar nu va sări pe masa vecină! „Prăpastia” are de vreo zece ori lungimea sa, mi-am zis. Dacă o face, e clar că pe acolo a venit, urcându-se pe cele câteva scânduri alăturate. Dar nu o va face! Nu are cum. Şi totuşi… Cascadorul a tremurat scurt, ca străbătut de curent şi, glonte cenuşiu, a zburat pe tăblia vecină. Nu aterizase nici măcar la limită, ci la o palmă peste. De acolo până la podea şi la gaura cât degetarul, roasă în perete, drumul a fost floare la ureche. Dinaintea „uşii” i-am lăsat lui Vasile câţiva biscuiţi. Trebuie să îi duc însă provizii serioase cât de iute. Vine frigul şi iernile de acolo coboară din cer zăpezi mari şi statornice.
INCREDERE 3m
foto: Nicolae Dărămuș

Textul de mai sus face parte din volumul „INOCENȚII MARII TERORI”.
Puteți achiziționa cartea accesând linkul: http://alexandriapublishinghouse.ro/product/inocentii-marii-terori/

This post is also available in: Engleză

Nicolae R. Dărămuș

Leave a Comment