“Priveliștea violenței, dacă e în realitate sau la televizor, ne face silă, însă schimbările climatice și distrugerile pe care le provocăm mediului nu ne afecteză în aceeași măsură, pentru că ele se întâmplă mult mai subtil”.
Tensin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama

[heading size=”4″ color=”#1c6d03″]Ia să văd, ştiţi dumneavoastră care dintre următorii inși este adevăratul ecoterorist? Conştientul disperat care, noaptea, incendiază vreun buldozer garat în codru, cu care ziua sunt distruse seminţişurile, lăstărişurile, vizuinile bursucilor, vulpilor și urşilor, culcându-se sub lamă pădurea, sau individul care, aflat într-un birou luxos, posesor de grase conturi bancare şi „acoperit” cu autorizaţii, este proprietarul buldozerului şi câştigătorul licitaţiei pentru uciderea acelui ecosistem? Chiar dacă ştiţi, nu contează, fiindcă răspunsul, favorizând establishmentul şi învinuindu-l fără preget pe cel dintâi, îl furnizează FBI-ul: „Ecoterorismul este uzul sau ameninţarea cu uzul de violenţă, de natură infracţională, săvârşit împotriva unor victime inocente ori proprietăţi, de către o grupare subnaţională cu orientare ecologică, pentru raţiuni privind politica de mediu, adesea vizând un public aflat dincolo de ţinta directă, acţiunea având un caracter simbolic”.
FBI-ul vă îndeamnă aşadar să mergeţi conştiincioşi la serviciu şi să strângeţi cureaua, în vreme ce nişte „băieţi deştepţi” – adevărații ecoteroriști – care nu strâng cureaua, strâng un laţ nevăzut în jurul dumneavoastră, confiscându-vă – cu acte în regulă – aerul, pădurile, fauna, râurile, viaţa… Dar, nu numai afaceristul cu pricina – abil mascat în termenul ”dezvoltator” – este ecoterorist, ci, înaintea sa, tot ecoteroriști sunt parlamentarii făuritori de legi anapoda, menite abuzului și distrugerii naturii, precum și primarii, președinții de consilii județene și miniștrii care, din executiv făcând parte, execută ”corola de minuni a lumii” prin propria semnătură. .[/heading]

Astăzi despre:[heading size=”3″ color=”#000000″]”Ordinul Arhitecților din România… care nu există”[/heading]

Moto: A plecat moțu’ din țară, / Să vadă cum e pe-afară

N-am fost demult pe valea Arieșului. N-am fost și acum nici nu regret. Urcasem însă în ultimii 20 de ani de multe ori pe valea Râului Mare din Retezat. Văzusem dezastrul urbanizator al acelor locuri bântuite de viloaie și pensiuni înconjurate cu garduri metalice și ziduri kilometrice din piatră de râu, împiedicând accesul la apă fie al sălbăticiunilor, fie al drumețului. Văzusem și plăcuțele cu ”de vânzare” răsărite pe orice postată cât de cât ”construibilă” – chiar și în ”Parcul Național Retezat” – și nimic nu mă împiedicase să-mi închipui că valea Arieșului ar fi fost scutită de boala libertății: robia banului. Care robie pare să fi supus și Ordinul Arhitecților din România.
Așadar, am urcat de curând pe Arieș și cred ca vorbele vechiului cântec moțesc – slăvind lucrul bine făcut de mâini pricepute – se cer schimbate. Căci rostirea ”A plecat moțu’ prin țară, / Cu doniți și cu ciubară” e amintire. Moțul a plecat din țară, a muncit de s-a spetit la strâns căpșuni, și ”în construcții” ca să strângă ceva bani și, revenit pe plaiul natal, s-a scremut de mama focului să-l pocească, devenind patron. A ridicat puzderie de hoteluri și pensiuni turistice de un prost gust agresiv, s-a dotat cu TAF-uri, cu camioane și remorci ”cu greifer”, golind munții de păduri,

4. ORDINUL1
foto: Nicolae Dărămuș

iar care n-a putut mai mult s-a făcut ”buticar”.

4. ORDINUL2
foto: Nicolae Dărămuș

Câteva autentice tablouri moțești merită totuși zugravite în amănunt.
Îndreptându-se spre Câmpeni pe malul stang al râului, ochii călătorului se zgârie în ,,ceva ce nu se poate”. Pe o tablă, alături de drum, întru europeană derută, scrie “Hotel Restaurant Dracula”.

4. ORDINUL3
foto: Nicolae Dărămuș

La câțiva metri mai sus, pe o fostă pășune, se ridică un kitsch ciclopic.

4. ORDINUL4
foto: Nicolae Dărămuș

”Prințesa din Carpați” se cheamă făcătura înconjurată cu zid de cetate și mare tot cât o cetate. Acum e scoasă la vânzare.

4. ORDINUL5
foto: Nicolae Dărămuș

Un prost a construit-o și tot un prost se va găsi să o cumpere. În curte domnește, turnată în bronz, statuia unei hidoase pajure strabice,

4. ORDINUL6
foto: Nicolae Dărămuș

pe al cărei soclu se afla basorelieful prințesei cu pricina. Dama e cu grațiile la vedere, iar muntele lui Venus, neastâmpărat, i-a aruncat veșmântul exact cât trebuie.

4. ORDINUL7
foto: Nicolae Dărămuș

Gatere cu munți de cherestea și resturi lemnoase, aflate în patognomonică neorânduială, străjuiesc drumul Câmpenilor,

4. ORDINUL8
foto: Nicolae Dărămuș

pentru ca urbea să-și întâmpine turiștii încă de la intrare cu încurajatoarea firmă ”SICRIE”. Tabla poartă cele mai mari caractere din întreaga așezare.

4. ORDINUL9
foto: Nicolae Dărămuș

Faptul e logic. De-ar fi fost scrisă cu litere decente, firma ar fi trecut neobservată. Moțul însă, inventiv, știind că oricare turist – fie bogat, fie sărac – de oferta lui tot va avea cândva nevoie, i-a scos copârșeu-n drum… Părând să fi rămas ca-n vremurile vechi, Arieșul curge resemnat sub ghețuri înzăpezite.

4. ORDINUL10
foto: Nicolae Dărămuș

E numai o amăgire: acolo unde omătul nu e stăpân, albia și undele se văd copleșite de deșeuri.

11 februarie 2016