Eram în școala primară când în paginile unei cărți am văzut conturul unui țap ibex ale cărui coarne mi-au părut o eroare a naturii, dacă făptura va fi existat… Fusese zugrăvit pe pereții unei grote de către ”omul primitiv” care,
Perechile de acvile trăiesc ”împreună la bine și la rău”, fără jurăminte, cât timp le e dat să facă umbră pământului. Umbră doar, fiindcă viața lor – în văzduh, pe țanc ori vârf de abori – e un permanent zbor, în înaltul nec
Ființa m-a privit doar… Nu cerea nimănui nimic: nici măcar să fie lăsată în pace. Omenescul din mine a fost mai tare însă decât tăcutul ei mesaj și mi-am apropiat obiectivul; întrucât a fi orb dotat cu aparat foto nu e lucru rar…Făp
Nu știu dacă manta – sau călugărița, cum i se mai spune – cunoaște cânt-descântul pe care eu, prunc fiind, trebuia să-l urmez cu sfințenie de cu zori, în fiecare zi: ”Dimineața, când mă scol, Mă duc iute și mă spăl: Fața-ntreagă,
Trimișii Celui de Sus, întrupați în fel și chip, au fost la locul lor și aseară… Pesemne că poienile acelea – întreg Pământul chiar! – nu erau numai locul lor, de îndată ce au răbdat și prezența omului… La început a fo
Înserările sfârșitului de august cădeau tot mai pripite. În după-amieze blânde Soarele, adunându-și puterile din urmă, risipea lumina panicat de apropierea nopților grele. Apoi, sorbit de nevăzute și adânci văzduhuri, luneca iute dincolo d
Când l-am observat, urca dealul spre fotograf… Mie rămânându-mi doar povestea. Ce-l chema abitir într-acolo, făcându-l să părăsească postata de lucernă, numai Dumnezeu putea ști… Dumnezeu și el. Foto: Anca Dărămuș Dintr-o dat
