O observasem din șosea, iar iureșul automobilelor nu părea să-i deranjeze prânzul. Știam însă că oprirea mașinii în dreptul ei ar fi alungat-o în pădure și, cum părea prea ocupată cu înfulecatul, n-am voit să-i stric bucuria. Totuși lumina era bună și-n verdele fără cusur al pajiștii blana roșcatei contrasta ispititor. Am oprit după prima curbă. Ochisem din mers și soluția: un trup de arboret, prelungindu-se-n poiană ca o pană, avea să-mi adăpostească furișarea.
Printre ramurile molizilor am văzut-o iar. Liniștită, părea să-și fi încheiat masa.

29. IN URMA VANATORULUI1
foto: Nicolae Dărămuș

Cum focala mică nu-mi oferea detalii, din lizieră am chemat-o chițcăind. Nădăjduiam că nu va rezista. Care vulpe refuză un șoricel la desert?… S-a uitat în direcția mea, dar nu s-a mișcat. Mare mirare! Am încercat iar, dar tot degeaba. Abia atunci am privit-o atent.

29. IN URMA VANATORULUI2
foto: Nicolae Dărămuș

Sesizasem ”defectul”, însă furat de tertipurile cinegetice, nu-l judecasem: linia spatelui cumetrei se frângea nefiresc îndărătul umerilor. Aveam dinaintea ochilor o vulpe cam… scurta, care își cunoștea puterile. Și o bănuială mi-a-ncolțit. M-am mișcat încât să mă vadă, iar ea, în loc s-o zbughească spre codru, a prins să se târască anevoie. Pășea numai cu dinaintea, în vreme ce trupul, chircit și neputincios, trăgea după el povara labelor dinapoi și a cozii. Pe sfârșitul iernii din urmă, focul unui vânător nepriceput i se oprise în spinare…
Urmaseră anotimpurile soarelui și cu tot chinul se descurcase: aici o gâză, dincolo o broască, ba și câte-un fruct sălbatic îi fuseseră hrana. Din când în când și cadavrul altei sălbăticiuni, că pădurea are morțile ei, neștiute. Da… Vara mai era cum era. Apropiata iarnă avea să-i fie însă cea de pe urmă.

29. IN URMA VANATORULUI3
foto: Nicolae Dărămuș

20 martie 2016

This post is also available in: Romanian

Nicolae R. Dărămuș

Leave a Comment