56. REPETABILA POVESTE
foto: Nicolae Dărămuș

Crescuseră în același ocol, liberi, și mâncaseră din aceeași mână… Veniseră însă pe lume în locuri diferite și pesemne că memoria milenară a speciei le grăia din când în când, nelămurit și strident,  despre frăția lor întâmplătoare. Căci așa se știau: frați.

Când se întâlneau, ca toți copiii înconjurați de flori și miresme, joaca le era stăpân. Unul era mai prudent. Celălalt  era mai îndrăzneț, iar apucăturile sale sugerau uneori inocența ”de fiară” a strămoșilor  săi îndepărtați. Dacă n-ar fi fost orfan, cu siguranță mama  l-ar fi învățat multe. Printre altele, discreția, și că viețuirea pașnică alături de ciute, de căprioare, ba chiar și alături de vaci, oi și oameni, este singura cale. ”Calea”, adică: pădurea si poienile  fiind îndestulătoare pentru toți.

Un om n-a înțeles asta și i-a alungat mama, ambalând asupra ei un  tractor forestier.  Fusese o ursoaică tânără, mică și sperioasă, la prima ei fătare. Cu o mamă experimentată nu i-ar fi mers.

El și surioara lui, două ghemotoace de blană cât pălăria hribului, au rămas scâncind în iarbă, iar omul i-a dus  – jucării vii  – ”la copii, să se bucure”.  Un alt om i-a luat de acolo și s-a străduit  să-i  crească în gospodăria sa, cum a știut el mai bine. Doar că binele omului rareori e bine durabil și binele tuturor. Dar asta e o altă poveste. Până una-alta, mereu aceeași…

8 iulie 2016

This post is also available in: Romanian

Nicolae R. Dărămuș

Leave a Comment