„Priveliștea violenței, dacă e în realitate sau la televizor, ne face silă, însă schimbările climatice și distrugerile pe care le provocăm mediului nu ne afecteză în aceeași măsură, pentru că ele se întâmplă mult mai subtil”.
Tensin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama

Ia să văd, ştiţi dumneavoastră care dintre următorii inși este adevăratul ecoterorist? Conştientul disperat care, noaptea, incendiază vreun buldozer garat în codru, cu care ziua sunt distruse seminţişurile, lăstărişurile, vizuinile bursucilor, vulpilor și urşilor, culcându-se sub lamă pădurea, sau individul care, aflat într-un birou luxos, posesor de grase conturi bancare şi „acoperit” cu autorizaţii, este proprietarul buldozerului şi câştigătorul licitaţiei pentru uciderea acelui ecosistem? Chiar dacă ştiţi, nu contează, fiindcă răspunsul, favorizând establishmentul şi învinuindu-l fără preget pe cel dintâi, îl furnizează FBI-ul: „Ecoterorismul este uzul sau ameninţarea cu uzul de violenţă, de natură infracţională, săvârşit împotriva unor victime inocente ori proprietăţi, de către o grupare subnaţională cu orientare ecologică, pentru raţiuni privind politica de mediu, adesea vizând un public aflat dincolo de ţinta directă, acţiunea având un caracter simbolic”.
FBI-ul vă îndeamnă aşadar să mergeţi conştiincioşi la serviciu şi să strângeţi cureaua, în vreme ce nişte „băieţi deştepţi” – adevărații ecoteroriști – care nu strâng cureaua, strâng un laţ nevăzut în jurul dumneavoastră, confiscându-vă – cu acte în regulă – aerul, pădurile, fauna, râurile, viaţa… Dar, nu numai afaceristul cu pricina – abil mascat în termenul ”dezvoltator” – este ecoterorist, ci, înaintea sa, tot ecoteroriști sunt parlamentarii făuritori de legi anapoda, menite abuzului și distrugerii naturii, precum și primarii, președinții de consilii județene și miniștrii care, din executiv făcând parte, execută ”corola de minuni a lumii” prin propria semnătură. .

Astăzi despre:

”Uciderea ursului brun din privire: privirea senatorului Tanczos Barna”

Să-ți fie inima, după cum ți-e căutătura!…
În urma declarațiilor senatorului UDMR Tanczos Barna – care  e de părere că urșii din Carpați sunt prea numeroși și trebuie eliminați în masă – m-am pomenit asaltat de cititori, de prieteni sau cunoscuți, care fie mi-au telefonat, fie mi-au trimis linkul știrii  cu pricina. Accesând-o,  am dat și peste portretul fălosului demnitar, fapt care m-a făcut să înțeleg  totul…  Unii  dintre cei care mă atenționaseră erau revoltați că n-am reacționat  instantaneu, prin vreo scriitură de presă , tocmai eu, care sunt ”cu urșii”. Că nu sunt numai ” cu urșii” am mai  spus-o, însă  privitor la relativa mea inerție, sunt dator – urșilor, ca victime,  înaintea tuturor  – cu câteva explicații.

Despre prostie, sapiențizare și vina fotografului
Așadar, recunosc că în urmă cu mulți ani, abia apuca premierul Adrian  să facă vreo boacană ursin-cinegetică – însoțit sau nu de Ilie,  socrul lui Viorel Victoraș,  îmbătrânitul junior al politicii dambovițene – că mă și repezeam pe urmele…de sânge ale ursului rănit, ce se chinuia prin sihăstrii codrene ( ale  Suhardului, de pilda… Apropo: va  mai amintiți, domnule Bombonel, de ursul rănit pe valea Bancului, în primavara lui 2002?) și, luând plantigradul  drept victimă și martor, scriam de mama focului despre tentativa de asasinat. Reacționam iute, plin de nădejde, fiindcă la anii mei  mai tineri încă eram încredințat că prostia este un accident în viața unui om care, luminat de persuasiva mea slova electronică, urma să se înțelepțească. Timpul însă a trecut și, de înțelepțit, m-am înțelepțit eu, conchizând: prostia e fără leac, iar în privința ei, uitătura omului spune totul. Tot ea,  uitătura,  este cea care mi-a atras  deci… privirea, atunci când am găsit  în presă fotografia senatorului Tanczos Barna. Ca fotograf  bunicel ce sunt, știu însă că el n-are nicio vină și că ar putea cere despăgubiri morale  portretistului.

Când cine se aseamănă, se-adună…
Una peste alta, privirea senatorului Tanczos Barna – căuta-ți-l pe net, vă rog, merită!  –  mă duce cu gândul, vrând-nevrând, la privirea lui Arne Naess, la cea  a lui Eminescu, sau  la lumina din ochii  lui Sandor Petöfi, pictat de Miklos Barabás. Minunate fizionomii!
ARNE NAESS SANDOR PETOFI (foto 2)
Ei, veți zice cei cârcotași, nu toți putem avea privirea celor trei, ori  cerul din ochii  lui Peter O’ Toole, recitând  din Shakespeare!… Da, cîrcotașilor, așa este… Da, deci. Dar… nici chiar așa!

Tanczos versus Dumnezeu.
Dacă însă e  să vorbim de interesele dindărătul uciderii a mii de ursi – aflați în plus pe lumea asta, dupa părerea ”dumnezeișorului” UDMR-ist Tanczos – n-ar strica  subliniat faptul că prin demersul său, omul cu privirea aparte face  jocurile altui UDMR-ist , Arpád Sárkány,  pentru a carui firmă de turism cinegetic –  Abies Hunting, cea mai mare din România  –  creșterea ”cotei” de urși   buni de ucis este mană …diavolească.

Și o situație inversă: un dobitoc cu privire de om
Totuși, ca argument  al inteligeței,  mi-a mai rămas – firește, în afara opiniei publice , în care am toată încrederea! – tot o privire… A ursului de data asta.

FOTO 4mfoto 3m

Notă:
Acest individ – ca oricare igorant ales democratic – crede ca există. Și că, dacă există, are și conștiința. Or, de la “atât îl duce mintea ” până la conștiința, este… Drumul Damascului. Numărul urșilor din Carpați este sub jumătate din cât susțin cifrele oficiale, dublate de către administrația de resort (la presiunea parlamentarilor si afaceriștilor din vânătoare), anume spre a se favoriza vânătoarea pe valută. Insul cu uitătura pomenită nu știe sau nu vrea să știe că în România există numai vreo trei aglomerări ursine, în zone cu (cât de cât) hrană, aflate însă în teritorii cu invazie antropică ( turme, cirezi, grajduri, stâne, stupine, sălașuri alpine, cabane etc.).
Aici se strâng urșii de pe teritorii imense carpatine, spoliate de hrana ursină și de liniște, de catre om. Implicit, teritorii rămase fără urși. Tot aici, în aceste aglomerări ursine la hrană, au loc “conflictele” cu omul. Asta numai de când pădurea este supusă intensiv “producției” și comerțului: cu lemn, “fruncte de pădure”, ciuperci – toate însemnand fie adăpostul, fie hrana ursului, jefuite industrial de către idioții nesătui. Viața sălbatică și ursul, ca specie, sunt mai presus însă decât pagubele și decât banii.
Oricum, se impune ca România să își asume pagubele și riscurile, tocmai pentru privilegiul de a mai avea în faună această specie. Un privilegiu produs prin ”izolare” : geografică și civilizațională… Subliniez: numeric, o specie cu efective sub jumătate fața de cifrele oficiale. Biodiversitatea, așadar, înseamnă riscuri asumate, precum și sistem de asigurări/despăgubiri specific.
Oriunde în lume unde există specii ”periculoase” – ca ursul, leul, elefantul , hipopotamul, rechinul etc.– chiar accidentele relativ grave pricinuite de aceștia nu conduc la răzbunari legiferate și nici la formarea de “potere de pedepsire”, pornite pe urmele sălbăticiunii ”vinovate”. Astfel de concepții îl proiectează pe cel care le are în …”grădina antropologică” a Europei. Asta, apropo de afirmația senatorului Barna că nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei… Individul Barna, senator UDMR în timpul liber, este “la bază” crescător de vite – nu cioban ! – și agricultor, statut care, funciarmente, explică mentalitatea sa, lipsită de generozitate și viziune.

This post is also available in: Engleză

Nicolae R. Dărămuș

Leave a Comment