13. VESTITORII1
foto: Nicolae Dărămuș
Până nu demult, undeva pe valea Bistriței Aurii am avut o căsuță din lemn, acoperită cu draniță. Crezusem că ea va deveni ”loc de creație”, unde lipsa curentului electric, a apei la robinet, împreună cu mugetul cerbilor auzit din cameră și, din când în când, cu câte-un păstrăv furat râului, vor face totul, mie nerămânându-mi decât să scriu despre toate aceste surse. N-a fost să fie așa…
Râul, cândva colcăind de lipani și păstrăvi, asemenea unui cristal neastâmpărat, șlefuit în schimbătoare fețe de lumină, a devenit pubela satelor din amonte. În locul păstrăvilor, spre undița mea se ridicau din unde pempărși maronii, pufoaice ostenite și pet-uri felurite. Malurile, de veacuri întărite de rădăcinile sălciilor și arinilor, au fost defrișate și o firmă civilizatoare le-a zidit în gabioane de piatră, ale căror sârme, asemenea unor gheare rele, prindeau jegurile gospodăriilor riverane, spre a le expune privirii. Drujbele și TAF-urile au luat cu asalt codrii, remorcile „cu răcoanță” gemeau pe drumuri, grăbind încărcate spre Rădăuții lui Schweighofer cherestegiul, iar trosnetele armelor de vânătoare s-au adăugat și ele corului morții libere, adus pe vale de progresul și civilizația occidentală.
De Paști urcam totuși acolo, vreme de câteva zile fiind liniște. O dată, în Dimineața Învierii, în ramurile unui plopșor firav aflat dinaintea ferestrei și-a oprit zborul o pereche de forfecuțe.

13. VESTITORII INVIERII3
foto: Nicolae Dărămuș

13. VESTITORII INVIERII2
foto: Nicolae Dărămuș

Au zăbovit în preajma căsuței vreo trei ceasuri, privind curios la cei doi locatari care le dădeau ocol, apropiindu-se la câțiva pași doar. Nu era încotro: prea erau fotogenici acei „papagali carpatini” – el roșu, ea verzuie – inevitabil botezați așa când le-am studiat chipul pe ecran. Au plecat în jurul amiezii și duși au fost pentru întregul an.
Așa a început prietenia cu Solii Împărătești. An după an, oricând cădeau Paștile – în aprilie, în mai, în zile cu soț sau fără, cu soare sau mohorâte – în Dimineața Învierii perechea de forfecuțe apărea la fereastră. La fel de îngăduitoare, binecuvântând timpul acelorași trei ceasuri. Apoi plecau, pesemne să ducă vestea și altora…
3 februarie 2016

This post is also available in: Romanian

Nicolae R. Dărămuș

Leave a Comment